Kristina Vogel, o sportivă din Germania în vârstă de 27 de ani, a suferit un teribil accident în luna iunie, la un antrenament, alegându-se cu o leziune la măduva spinării. Cazul e aproape identic cu cel al lui Mihăiță Neșu.

Kristina Vogel a fost campioană mondială, dar un accident cumplit pe velodromul din Cottbus i-a stopat cariera.

„Am văzut pe cineva luându-mi pantofii și am realizat că nu voi mai putea merge”

Kristina Vogel a oferit primele declarații după teribilul accident din 26 iunie. Accidentul i-a stopat și cariera de fiecare zi, ea fiind polițist activ în Germania până la acel moment!

„Nu mai pot să merg. Ce pot să fac? Mereu am spus că cu cât mai repede accept o situație nouă, cu atât mai repede pot să mă descurc. De aceea îmi spun: OK, asta e situația acum, trebuie să văd cum continui, ce pot face de acum înainte.

Am văzut pe cineva luându-mi pantofii și am realizat că sunt paralizată, că nu voi mai merge niciodată. Acum am ajuns într-un punct în care pot spune: uități-mă, asta sunt. Sunt aceeași persoană nebună. Vreau să fiu un exemplu pentru alții”, a declarat Kristina Vogel.


EXCLUSIV/ Cântărețul britanic James Blunt are bonă din România!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.