
Felicitări pentru transferul la Steaua. Ai mai avut şi alte oferte?
Da, am avut mai multe propuneri. Este adevărat şi faptul că Rapid Bucureşti a fost foarte interesată de serviciile mele şi au avut mai multe runde de negocieri cu reprezentantul meu. Pe lângă echipele din România, am avut oferte şi de la cluburi din Rusia şi Turcia.
Şi de ce ai ales Steaua?
Pentru că este unul dintre cele mai tari cluburi din România, în fiecare an are ca obiectiv câştigarea campionatului, are fani mulţi şi pasionaţi. De asemenea, condiţiile financiare m-au mulţumit pe deplin.
Ai fost ales de către fanii lui Litex drept cel mai bun jucator al echipei. Cu ce crezi că i-ai cucerit?
Nu stiu ce să spun. Ar putea să fi contat faptul ca încerc să dau tot ce am mai bun la fiecare meci şi că am fost golgeterul echipei. Anul trecut am jucat 8 meciuri titular şi am înscris 9 goluri.
De ce doar 8 meciuri titular?
Să ştiţi că nu am fost accidentat. A fost decizia antrenorului. Nu am înţeles-o, dar nici nu sunt în măsură să o comentez.
De ce ai plecat atunci de la Litex? Şefii nu au încercat să te facă să te răzgândeşti?
Mi se terminase contractul şi am vrut să joc în străinătate. Înţelegerea cu ei a fost să revin la Litex dacă nu reuşesc să îmi găsesc altă echipă.
Ce ştiai despre Steaua?
Ştiam că a caştigat Cupa Campionilor Europeni, că în urmă cu puţini ani a prins o semifinală de Cupa UEFA şi că joacă regulat în cupele europene.
Ce obiectiv ai? Câte goluri vrei sa înscrii?
Nu vreau să îmi fixez astfel de ţinte. Ce sens are să mă bat acum cu pumnul în piept, iar cuvintele mele să nu fie susţinute şi de jocul meu. Prefer să „vorbesc” pe teren.
Te-ai împrietenit cu colegii?
N-am avut timp să vorbesc cu ei. Miercuri o să vin la Bucureşti şi vom face cunoştinţă.
Care e punctul tău forte?
Ştii cum e? Sunt foarte mulţi experti care vorbesc despre fotbal şi prefer să îi las pe ei să îşi dea cu părerea.
Ştii că patronul stelei, Gigi Becali, obişnuieşte să îşi critice jucătorii în gura mare prin presă. Te temi de un eventual conflict cu el?
Nu mă sperie şi nu mă interesează acest aspect. Sunt banii lui şi poate să spună ce vrea.
Îţi aminteşti de meciul amical cu Dinamo, principala rivală a Stelei? Ai marcat 4 goluri împotriva lor.
Da, n-am uitat de acel amical jucat în Turcia, dar nu l-aş lua drept reper. În perioadele de pregătire echipele arată complet diferite, meciurile nu au aceeaşi intensitate. Ştiu de rivalitatea dintre Steaua şi Dinamo şi sper să am din nou prilejul să mă bucur după un gol marcat în poarta lor. Nu pot să promit că voi mai da patru, dar cine poate şti? Poate vor fi cinci, poate unul, poate niciunul. Importatnt e să îi batem şi să luăm titlul.
Care este fotbalistul tău favorit?
Îmi place mult Zlatan Ibrahimovici, dar nu pot spune că îmi este idol
Cunoşti vreun cuvânt în limba română?
Unul singur. Nu pot să vi-l spun pentru că l-am învăţat de la Trică. Vă daţi seama şi siguri despre ce poate fi vorba.
Ai soţie şi copil. Vor veni şi ei în România?
Da. Am un băieţel de doi ani şi trei luni. Capitala României este la o aruncătură de băţ de Bulgaria şi am decis să locuim toţi trei la Bucureşti.
Fanii Stelei sunt foarte pretenţioşi. Cum crezi că te vor primi? Ai un mesaj pentru ei?
Eu sper să le fiu pe plac. Ştiu că voi face tot ce îmi stă iî putinţă pentru a marca goluri, a câştiga meciuri şi a îi face fericiţi.
UPDATE ora 13:41
La GSP TV, Trica a vorbit in termeni deloc laudativi despre noua achizitie a Stelei: „Nu am jucat contra lui, am auzit de el, dar nu l-am văzut jucînd. Nu ştiu cum se întîmpla ca de fiecare dată cînd evoluam împotriva echipei la care era el, Bibişkov să nu fie în teren. Litex e un club mare în Bulgaria, patronul lor e foarte bogat, iar dacă noul jucător al Stelei era sculă, îi dădeau şi 200.000 de euro fără probleme. Din cîte ştiu, chiar acum sînt în căutare de atacant, deci e greu de crezut că i-ar fi dat drumul aiurea”, a spus Trică pentru GSP.TV.
Contactat de Libertatea.ro, atacantul bulgar a evitat elegant o polemica cu jucatorul CFR-ului. „Cred ca ma confunda. Va spun eu ca am fost adversari pe teren, pe vremea cind juca la TSKA Sofia. Cit despre aprecierile sale… Fiecare are dreptul la o opinie”, a declarat Bibişkov in exclusivitate pentru Libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f67148b76e4621389e7d80ebe5c9df42.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0fd8955d361307c702eb81edbf9840af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7818ca41076e5d065535b17af16debfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_33074488844080666639e95aa6ef7da8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e5e76810de8603cca8b341c43f0f5444.jpg)
Alte știri
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_249214c6b4d90ac8c0b6e47d1631ee9d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d4ebef803de89e4b8d090df3b631ddc7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f49a5b7162b434dee1e3a5614a99bc6a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b322e0944c309c1524d8685ef815f603.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_affa7e26e652a4eab5bb952946bd1236.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_550bd09d862d48b0cf9cf568f3490e90.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_91a1d1b47025798b265b5edfde1a47fa.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/07/0-160646-bibi1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a0b335994400680b09155fe6f842b890.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_bd52b2e9a56c184eaabb060cb55a994e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/momentul-in-care-un-urs-este-tranchilizat-dupa-ce-a-fost-prins-de-politisti-intr-o-cusca-in-campina--nu-se-stie-unde-va-fi-dus--e1778701565652.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/hepta210176.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_973157f8e44e7609b1c00b3eef1de0da.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/florin-dumitrescu-sorin-bontea-chefi-la-cutite.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tudor-chirila-trafic-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4b05914387d99ee908bf92148e0d4f74.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dc94c9bfc034e06195bbd6e822f7adf7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta7742863-e1775454989240.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/traian-basescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/taverna-thassos.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/copil-supravietuitor-disparut-in-padure-sibiu-medic-pediatru-foto-libertatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-simtim-nevoia-sa-trosnim-degetele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/female-tourist-showing-her-boyfriend-cell-phone-sitting-jetty.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-preferam-hainele-albe-vara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tillandsia-planta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/metroul-din-bucuresti-va-ajunge-pana-in-chiajna-si-bragadiru--foto-facebook-pmb-e1778696410119.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-si-volodimir-zelenski-e1778694704772.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexandru-baiatul-in-varsta-de-5-ani-disparut-in-sibiu-a-fost-reperat-din-elicopter-de-plutonierul-major-mihail-soare--foto-dsu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mirabela-gradinaru-a-primit-o-pe-olena-zelenska-la-cotroceni--foto-administratia-prezidentiala-e1778681338727.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dancotrocenideclaratii65inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/curs-leu--foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cluj-romania-scaled-e1776156452203.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dinal-trump-board-of-peace-sua--foto-facebook-1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.