„Acestuia îi transmit că toată viaţa lui va fi un pitic în faţa mea, oricât de mincinos ar fi. Ştie el cine e, nu vreau să zic mai multe. Vrea să nu mai existe Steaua? Bine, nu mai e. Ce câştig eu că e Steaua, că nu e Steaua, din moment ce nu mai vreau celebritate? E o persoană care face toate lucrurile, au ajuns oamenii fără valoare să tragă sforile”, a strigat Gigi Becali, ieri.

La final, Becali a făcut lumină: „Ştiţi de cine vorbesc? Despre Gabi Oprea, el e. Na, că am zis, să vedeţi acum ce o să mă certe mama acasă că m-am luat de Oprea… Păi, credeţi că fără ordinul lui, putea un biet amărât ca Talpan (n.r. – juristul Armatei), Malpan să facă el ce a făcut?! A fost în spatele lui un om cu putere”.

iordaoprea

Iordănescu, premiat de Oprea. De față este și fostul primar Oprescu, dar și Ilie Năstase

Interesant este că, la penultima conferință de presă susținută la palatul său, Gigi Becali spunea cu totul altceva. ”Nu este Gabi Oprea la mijloc în scandalul cu Armata, mi-a spus mie Iordănescu. Mi-a zis Iordănescu: «N-are, bă, Gigi, nicio treabă Gabi Oprea»!”.

Foști vecini de duplex în Drumul Sării, Iordănescu și Oprea sunt prieteni la cataramă. Ba chiar ultimul l-a premiat pe cel dintâi! Oprea l-a tras și în politică pe Iordănescu, iar funcția de selecționer al României ar fi acceptat-o la insistențele lui.
Anghel Iordănescu, alături de un prieten drag, Gabi Oprea (dreapta), de care-l leagă și multe interese

La finalul anului trecut, Iordănescu a mai primit o stea de general, iar sforile le-a tras același Oprea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.