3948-133058-20sportstelea.jpgPentru Bogdan Stelea fotbalul reprezintă totul. Ajuns la 41 de ani, fostul internaţional vrea să demonstreze că nu este terminat şi mai are un cuvânt de spus: “Încă îmi face plăcere să intru pe teren şi să mă pregătesc iar acest lucru mă motivează. Dacă în vară mă voi simţi bine, mi-aş dori să mai joc un an. În România există această idee preconcepută că după o anumită vârstă eşti terminat şi că nu mai poţi juca. Pe mine acest lucru mă motivează. Vreau să demonstrez că la 41 de ani încă se mai poate juca fotbal şi încerc să fiu un exemplu şi pentru alţi jucători”.

În ceea ce priveşte longevitatea sa, Stelică este de părere că secretul e viaţa sportivă. “Trebuie să ai o viaţă sportivă, să ai grijă de tine, să te odihneşti, să fii atent la ce mănânci şi ce bei.

Mie îmi este destul de uşor în momentul de faţă şi pot spune că este un mod de viaţă. Eu sper să fie bine şi să nu mi se întâmple absolut nimic, pentru că orice accidentare mai serioasă contează”, a declarat Stelea. “Arnold” este atât de determinat să continue, încât va accepta chiar şi rolul de al treilea portar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.