Larisa Iordache a cucerit, sâmbătă, al treilea său titlu național consecutiv la individual compus, în cadrul Campionatul Național de gimnastică artistică găzduit de Sala Polivalentă ”Ioan Kunst-Ghermănescu” din București.

Larisa Iordache (Dinamo) s-a impus cu un total de 61,100 puncte, urmată de Anamaria Ocolișan (Cetate Deva), 57,700 puncte, și de Diana Bulimar (Dinamo), 57,250.

În concursul feminin pe echipe a câștigat CS Dinamo București (Andra Angelescu, Diana Bulimar, Larisa Iordache), cu un punctaj total de 169,950 puncte, urmată de CNS Cetate Deva 1, 169,750 puncte, și CNS Cetate Deva 2, cu 167,850 puncte, etc.

Larisa Iordache este componentă a lotului olimpic al României, cu care va participa luna viitoare la CM de la Glasgow.

Deşi anunţată printre competitoare, multipla campioană Cătălina Ponor, care face parte şi ea din echipa pentru Mondiale, nu a mai intrat în concurs din cauza unei accidentări.

Duminică, de la ora 15,00, va avea loc concursul pe aparate, atât la feminin, cât și la masculin.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.