Ungaria ne-a retezat drumul spre medaliile olimpice în sfertul de coşmar de la Beijing, dar aseară, la Skopje, România şi-a luat revanşa cu vârf şi îndesat: 27-21, într-un meci controlat cap-coadă.

3837-110465-manea.jpg

Fetele noastre s-au schimbat la faţă. De la nivelul băncii tehnice, până pe semicerc, unde nu se mai găsesc nici Stanca, nici Luca, nici Beşe, nici Brădeanu. Scheletul e altul şi infuzia de sânge proaspăt se simte. Cristina Neagu sparge gheaţa, iar Oana Manea face uitată absenţa pivotului Ionelei Gâlcă- Stanca. Iar când Luminiţa Huţupan- Dinu sigilează poarta mai bine de şase minute, România se arată impresionant. 6-2, în minutul 10, 9-5, în minutul 20. De-am ţine-o aşa până la final!

Huţupan a fost ca un zid

Intrăm la cabine cu două goluri avantaj şi toate merg ca pe roate, chit că Amariei e ieşită din joc şi e ceva dezordine pe flancul stâng al apărării. Neagu ne ridică în picioare, sunt iar patru goluri avans, ba chiar cinci, pentru că Narcisa Lecuşanu are sânge rece de la şapte metri (21-16, minutul 43). Cum Dinu e un zid chiar şi de la şapte metri, iar Amariei se transformă miraculos, ne desprindem decisiv: 23-16!

Manea, ce descoperire!

Una dintre cele mai plăcute surprize în meciul de aseară a fost evoluţia pivotului Oana Manea, autoare a cinci goluri. Absentă de la Olimpiadă, o pasăre rară la naţională în Era Tadici, ba din cauza accidentărilor, ba pentru că era supraponderală, jucătoarea Oltchimului s-a descurcat de minune în faţa masivelor unguroaice. Transformarea handbalistei ce a stat mult timp în umbra Ionelei Gâlcă-Stanca e cu atât mai lăudabilă, cu cât ea a divorţat recent, fapt dezvăluit de Libertatea săptămâna trecută.

Cu un start lansat în turneul final continental, fetele lui Radu Voina privesc spre încleştarea de mâine cu Franţa (ora 19:15, TVR 2, în direct).

Ungaria 21(9) – România 27(11):

Ungaria:
Pastrovics, Palinger – portari; Balogh 1, Verten 1, Szucsanszki 1, Vincze 2, Bulath, Gorbicz 5, Szamoransky 3, Bodi, Szucs 1, Hornyak 2, Kovacsicz 1, Tomori 4. Antrenor: Imre Vilmos

ROMÂNIA: Ungureanu, Dinu – portari; Maier 3, Cioaric, Bârsan, Amariei 2, Balint, Crap, Neagu 5, Manea 5, Ardean 4, Şoit, Meiroşu-Fiera 3, Lecuşanu 5 Antrenor: Radu Voina Arbitri: Marek Baranowski; Bogdan Lemanowicz (Polonia)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.