”După rezultatul ăsta, toată suflarea fotbalistică trebuie să-și dea seama la ce nivel am fost cu cluburile astea. Cred că asta e concluzia: la ce nivel am fost noi și unde suntem acum! Punct. Înainte, jucam de la egal la egal cu ei. Pe vremea noastră, lucrurile erau în regulă. Ăsta e sentimentul meu. La un moment dat, îi băteam, eram competitivi, la nivelul cel mai mare. Acum, asta e realitatea. Nu trebuie să ne fie rușine. Trebuie să acceptăm, să analizăm și să vedem pe ce drum o luăm. Vom vedea dacă mai avem puterea să construim ceva puternic”, a declarat  Gică Hagi, într-o conferință de presă susținută joi înaintea meciului CSMS Iași – Viitorul, programat vineri, de la ora 21:00.

”Zece ani au învățat de la noi”

”Regele” a continuat: ”Toată lumea se întreabă ce se întâmplă în fotbalul românesc. Toți de afară se întreabă despre lucrul ăsta. Toți. Zece ani am fost cu ei acolo. Zece ani, nu un an. Zece ani competitivi la nivelul cel mai înalt. Ei învățau fotbal de la noi. Și vă rog, întrebați-l pe Pep Guardiola sau pe oricare și vedeți cu ce respect vorbeau despre noi. Cred că ne va trebui foarte mult timp să revenim. Nu o să fie ușor. Dacă vrem să mai facem performanțe internaționale, sportul românesc trebuie susținut. Am mai spus-o de multe ori, dar puțini mă ascultă. Proiectele mari nu depinde de noi, depinde de oamenii cu putere din România. Eu personal, mă simt mic și neimportant! Încerc să fac un lucru aici, la Constanța, unde m-am născut. Mic, așa cum e el, cât o putea să fac. Și atât!”. 

Aflată la prima participare în cupele europene, Viitorul a fost eliminată de formația belgiană KAA Gent din turul 3 preliminar al Ligii Europa, după 0-5 în deplasare și 0-0 acasă.

Hagi a fost invitat de Pep Guardiola să asiste la meciul-retur Manchester City – Steaua, programat miercuri. ”Voi vizita și academia lor. Am auzit că e cea mai frumoasă din lume!”, a detaliat cel mai mare fotbalist român din toate timpurile.

 

EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
Adevărul despre despărţirea Andreei Bălan de Tiberiu Argint. Artista ar fi făcut un scandal monstru
Playtech.ro
Adevărul despre despărţirea Andreei Bălan de Tiberiu Argint. Artista ar fi făcut un scandal monstru
Maşina unei tinere mame, care a dispărut împreună cu cei doi copii acum 19 ani, a fost găsită în sfârşit într-un râu din SUA
Observatornews.ro
Maşina unei tinere mame, care a dispărut împreună cu cei doi copii acum 19 ani, a fost găsită în sfârşit într-un râu din SUA
Horoscop 18 octombrie 2021. Săgetătorii au multe de învățat, rapid, din mers, ca să poată recupera ce au pierdut
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2021. Săgetătorii au multe de învățat, rapid, din mers, ca să poată recupera ce au pierdut
Românii fac cozi la vaccinare: “Merg cu soțul, l-am convins. Nu suportăm să fim închiși”
Știrileprotv.ro
Românii fac cozi la vaccinare: “Merg cu soțul, l-am convins. Nu suportăm să fim închiși”
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Telekomsport
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021