Lionel Messi nu este doar cel mai bun fotbalist din lume, ci şi un veritabil talisman pentru Barcelona în campionatul Spaniei, competiţie în care a adunat până acum 206 prezenţe. Argentinianul a bifat sâmbătă, contra lui Athletic Bilbao, partida cu numărul 100 în care a marcat în Primera Division, iar echipa catalană nu a pierdut decât una din acestea!
Singurul eşec suferit de Barcelona în condiţiile în care a înscris Messi s-a petrecut în urmă cu trei ani şi o lună. Pe 1 martie 2009, Atletico Madrid reuşea o spectaculoasă răsturnare de scor şi se impunea cu 4-3 în faţa catalanilor, deşi fusese condusă cu 2-0 şi cu 3-2. Exceptând acest meci, Barcelona a câştigat sau, în cel mai rău caz, a terminat la egalitate cele 99 de partide de campionat în care Messi a înscris începând din 2004, anul în care actualul Balon de Aur a purtat pentru prima oară tricoul blau-grana în competiţia amintită.
Prin succesul de sâmbătă cu Osasuna (5-1), Real Madrid a devenit prima echipă din istoria campionatului Spaniei care a înscris 100 de goluri în 30 de etape, depăşind Barcelona (100 de goluri în 34 de etape, în 2008-2009). În aceeaşi partidă, atacantul argentinian Gonzalo Higuain a bifat golul cu numărul 100 în tricoul lui Real, formaţie care a ajuns la 1.500 de victorii în Primera Division.