Liţă, rezişti de data asta?

Comentează
Arhiva foto

Ion “Liţă” Dumitru (60 de ani), fost jucător legendar al Rapidului şi al Stelei, mărturisea încă din 29 iulie că e gata să emigreze în Germania din cauza “concurenţei neloiale” a unora dintre antrenorii din România. Liţă spunea că mai bine munceşte cinstit în străinătate decât să stea la mila altora în ţară.

Deşi părea o vorbă aruncată în vânt, zis şi făcut! Liţă a plecat în Germania, şi-a închiriat o casă la Bad Kissingen, lângă Wurzburg, cu 800 de euro pe lună, şi, conform Gazetei Sporturilor, munceşte ca şofer pe o maşină de marfă, ajungând să câştige 3.000 de euro, suficient cât să le asigure un trai decent celei de-a doua soţii, Mariana, şi fiicei lor, micuţa Alexandra (2 ani). “Îmi făcusem planul din

Arhiva foto

iarnă. Ori să-mi găsesc o echipă în ţările arabe, ori să mă stabilesc la nemţi. Cineva de la Federaţie mi-a băgat iar strâmbe şi a picat cu arabii. Simţeam că nu sunt lăsat să antrenez nici măcar în Liga a III-a”, explica Liţă.

Are deja cinci ani «vechime»

Astfel că fostul număr 10 al naţionalei anilor ’70-80 a plecat în Germania. Nu e la prima aventură. În 1987, fugea din ţară, tot la Wurzburg, însă nu rezista mult. Liţă povesteşte: “Jucam şi antrenam într-o ligă inferioară. Primarul Franke, cu care eram prieten, mi-a echivalat diploma de inginer constructor de maşini şi mi-a «aranjat » el să lucrez la Mercedes. «Bine!», i-am spus eu, «dar habar n-am de

Arhiva foto

meserie, eu am făcut facultatea pe bază de fotbal». «Lasă!», zice, «nu-i problemă». Numai ca la Mercedes, la test, mi-au pus ăia în faţă bile din fier, să calculez nu ştiu ce greutate, ce coeficienţi, habar n-aveam. Le-am cerut şi eu scuze, le-am zis că nu-i de mine acolo!”.

Chiar şi aşa, Liţă a făcut diverse munci de cârcă, a antrenat şi i-a mers cartea de muncă cinci ani: “Am stat până în 1993 şi am cinci ani vechime. Dacă mai lucrez cinci, iau pensie de 700 de euro. Mai am 1.000 de lei din România şi intru în rândul oamenilor”.

Cum a ratat Guadalajara, Barca şi Kaiserslautern

De-a lungul carierei sale, Liţă a avut de multe ori oferte de a rămâne în străinătate. “Prima a fost la Guadalajara, după Mondialele din 1970. Apoi, după ce am jucat cu Steaua pe Camp Nou, împotriva Barcelonei, conducătorii mi-au propus să rămân la ei, dar iar am refuzat. Ce prost! Iar ultima oară a fost în 1983, nemţii de la Kaiserslautern. După meci, era totul aranjat, dar m-am răzgândit în ultima clipă. Iar am fost cel mai mare fraier”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ciobanul Liviu din Bihor, un bărbat cu un pulover albastru de lână, lângă un gard viu din București. Își ține capul sprijinit într-un toiag
Exclusiv
16:04
Ce-i transmite ciobanul Liviu din Bihor lui Ilie Bolojan: „Bucureștiul nu-i pentru el. Aducem oile aici”
Marinel Băltărețu și soția la Târgul Național al Mierii
Reportaj
16:00
A dat 100 de euro pe o regină și are 380 de familii de albine! Povestea apicultorului din Olt: „Cum toată lumea are flori în fața casei, eu am stupi!”
MONDEN
Theo Rose, Anghel Damian si Sasha
16:02
Cum au apărut Theo Rose și Anghel Damian, alături de fiul lor, la sala de repetiții. Cât de mult a crescut Sasha. „S-a supărat că plec”
Niculina Stoican
16:00
Niculina Stoican, declarație controversată despre tinerele care nu vor copii: „Au motivații puerile!”. De ce nu și-a dorit un al doilea copil
POLITIC
Victor Negrescu, miercuri, 16 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
12:56
Răspunsul lui Victor Negrescu, înaintea consultărilor de la Cotroceni, întrebat dacă PSD va sprijini un premier PNL. Despre liberali: „Racolează oameni politici”
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea afirmă că un guvern cu AUR nu mai este un scenariu extrem pentru România. Sursă foto: Facebook /Dragoș Benea..
15 sept.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea vrea guvern cu AUR: „N-ar fi ceva atât de dramatic”
Ultimele știri
16:32
Zelenski i-a cerut lui Putin o listă cu obiectivele care să fie incluse într-un armistițiu energetic
16:30
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
16:27
PSD face scut în jurul zborurilor spre Mykonos. Cine sunt cei 13 pasageri ai avionului privat și de ce nu vor fi anchetați
16:19
PNL a anunțat ce-i va spune lui Nicușor Dan despre un viitor guvern, la consultările de joi, de la Cotroceni: „Noi, ca partide, nu avem cum să cerem alegeri anticipate decât ca declaraţii politice”
TRENDING
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
12:09
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
10:47
O pensionară a plătit 1.708 euro pentru o prăjitură cu nuci, din cauza unei probleme tehnice
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
O mână ține o minge Pokémon pe un fundal negru
15:09
Cum arată camera de hotel în formă de Poké Ball din Japonia, construită la 30 de ani de la lansarea Pokémon. Turiștii străini nu au voie să o rezerve
Cum menții masa musculară după 40 de ani
14:36
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Infectia cu VSR- Virus Sincitial Respirator
14:32
Începe sezonul de bronșiolită. Pericolul nevăzut din spatele infecției cu VSR și avertizmentul medicilor
O tânără care sărută blând pe cap nou-născutul purtat într-un sistem de wrap textil verde, într-un cadru casnic.
14:14
O tânără bonă câștigă 14.000 de euro pe lună, dar lucrează numai noaptea, fără zile libere
Curățenie în casă în 60 de minute: Trucuri rapide - O femeie pulverizerizeaza soluție de curățare pe o masă de lemn
12:10
Curățenie rapidă în 60 de minute: trucuri eficiente pentru o casă impecabilă fără efort
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un bărbat cu mustață vorbind în fața mai multor microfoane, înconjurat de oameni și jurnaliști
15:21
Nicușor Dan a transmis că nu poate să ajute fermierii, pentru că nu are guvern. „Vrăjeală”, i-au răspuns ciobanii
Exporturile de ovine și caprine din România, suspendate începând cu 17 iunie din cauza focarelor de variolă ovină și pestă a micilor rumegătoare, ar putea fi reluate. Sursă foto Shutterstock
15:18
Ce le transmite Comisia Europeană ciobanilor despre reluarea exporturilor de oi și capre din România
Căsătoriile și conviețuirile forțate vor deveni infracțiuni sancționate sever, mai ales în cazul victimelor minore, după ce Parlamentul României a adoptat miercuri un proiect de lege inițiat de deputata USR Diana Buzoianu. Sursă foto Shutterstock
15:15
Căsătoriile forțate devin infracțiune în România. Ce pedepse riscă cei care își obligă victimele să se căsătorească
delfin înotând în marea neagră
13:02
264 de delfini au eșuat morți pe plajele românești, în vara anului 2026. Care sunt cauzele acestui număr-record
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?