Shaw a fost selecţionat în lotul Angliei pentru Campionatul Mondial şi a jucat în ultima partidă, contra Costa Rica (0-0), când selecţionerul Roy Hodgson a folosit rezervele, englezii nemaiavând şanse la calificare.
Prin evoluţiile sale, Shaw a atras atenţia cluburilor importante din Europa, Real Madrid, Bayern şi Chelsea dându-i târcoale tânărului fotbalist. Cea mai insistentă a fost Manchester United, care a plătit 28,5 milioane de lire sterline.
„Sunt entuziasmat că am semnat cu Manchester United. Am fost la Southampton de la 8 ani şi vreau să le mulţumesc tuturor pentru susţinere. Vreau să progresez în carieră şi cred că United este clubul ideal pentru mine. Abia aştept această etapă din viaţa mea, am numai de învăţat de la jucătorii de clasă care sunt aici”, a declarat Shaw pe site-ul oficial al clubului.
„Luke este un fundaş stânga foarte talentat, cu un potenţial extraordinar. El are toate argumentele pentru a deveni un jucător de top”, a spus antrenorul secund Ryan Giggs.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Reacția UE după ce Mongolia a ezitat să îl aresteze pe Vladimir Putin, în baza mandatului emis de CPI
Viva.ro
Wow! Cum arată vila de 200.000 de euro a Mirabelei Dauer! Atrage toate privirile
Libertateapentrufemei.ro
Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
FANATIK.RO
Muntele care pulverizează praf de aur. Locul unic care îi fascinează de ani de zile pe cercetători
GSP.RO
Rafael Nadal a rupt tăcerea în cazul lui Jannik Sinner: „Justiția e justiție”
FANATIK.RO
Obiectele aflate în orice gospodărie care atrag păianjenii. Se înmulțesc la începutul toamnei
Unica.ro
Oana Radu dă vestea zilei în showbiz! Are un nou iubit, la nici un an de la divorț, iar el e tot artist! Despre cine e vorba
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Observatornews.ro
82.000 de studenţi din 160 de ţări vor să studieze în România. Doar 500 de burse disponibile
HOROSCOP
Horoscop 3 septembrie 2024. Taurii au ocazia să ajungă la o dezghețare a sentimentelor, cu condiția să-și dorească asta