3864-115711-12q.jpg

Abia aştepta să plece la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, alături de Carlo, dar visul s-a spulberat într-o clipită. “Am descoperit că sentimentele noastre nu corespundeau. M-a minţit timp de patru ani. Deşi spunea că mă iubeşte şi deşi locuia la mine acasă din luna mai, el continua să se vadă pe ascuns cu soţia lui, Luisa, de care mi-a spus că va divorţa”, a povestit Marina, adăugând: “Şi-a petrecut Crăciunul cu familia şi cu cei doi copii, iar la petrecerea clubului, cu câteva zile înainte, m-a prezentat tuturor ca fiind iubita lui.

3864-115714-aaaaaa.jpg

Ancelotti se întâlnea pe furiş cu soţia

De fapt, abia aştepta să se întoarcă la nevastă”. Dezamăgită, Marina s-a întors de Sărbători în România, dar a declarat pentru “Novella 2000”: “Mariajul lui Carlo e terminat de mult. Degeaba se bucură Luisa că-l are din nou acasă. Nu va fi pentru mult timp”. Privind în urmă, frumoasa româncă şiaduce aminte cu mânie de faptul că a lăsat oraşul Modena, unde locuia liniştită, şi s-a mutat la Milano, lângă antrenorul Carlo Ancelotti, care a pus-o să-şi cumpere o locuinţă, ce a devenit apoi casa amândurora. 

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
GSP.RO
Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Playtech.ro
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
Viva.ro
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
"Şi-au dat nişte pumni. Şi femeile alea s-au luat la bătaie". Conflict violent, în faţa copiilor, între două familii la Târgul de Crăciun: a intervenit Jandarmeria
Observatornews.ro
"Şi-au dat nişte pumni. Şi femeile alea s-au luat la bătaie". Conflict violent, în faţa copiilor, între două familii la Târgul de Crăciun: a intervenit Jandarmeria
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
Știrileprotv.ro
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
De ce e bine să pui această legumă în mai multe locuri din bucătărie. Trucul te va scăpa de o mare problemă
FANATIK.RO
De ce e bine să pui această legumă în mai multe locuri din bucătărie. Trucul te va scăpa de o mare problemă
Scandal la Cupa Mondială! SUA au modificat steagul adversarei din grupă. Cum arată acum şi care e explicaţia din spatele controversei | FOTO
Orangesport.ro
Scandal la Cupa Mondială! SUA au modificat steagul adversarei din grupă. Cum arată acum şi care e explicaţia din spatele controversei | FOTO
Horoscop 28 noiembrie 2022. Leii ar fi bine să țină în trecut toate situațiile care au lăsat urme adânci asupra lor și să le dea uitării
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2022. Leii ar fi bine să țină în trecut toate situațiile care au lăsat urme adânci asupra lor și să le dea uitării
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday
PUBLICITATE
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday