Fostul mare internaţional, Gică Popescu (42 de ani), povesteşte, în premieră pentru Libertatea, trăirile avute în timpul meciului vieţii lui, partida jucată de Galatasaray împotriva lui Arsenal Londra din finala Cupei UEFA 2000.
Partida vieţii sale, în care a avut trăiri unice, este finala Cupei UEFA din anul 2000, Galatasaray Istanbul - Arsenal Londra, care s-a încheiat cu victoria Galatei (4-1), în urma loviturilor de la 11 metri. “A fost un meci memorabil.
Am dat cea de-a patra lovitură şi am marcat, însă nu-mi amintesc decât cum aşezam mingea. Am fost în transă, parcă mi s-a pus un zid în faţa ochilor Şi mi-am revenit stând pe gardul din faţa galeriei. Aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat niciodată, am fost extrem de emoţionat”, ne-a mărturisit Gică Popescu.
Ar fi vrut să joace cu Craiova în Ligă
După o experienţă de cinci ani în Liga Campionilor, în care a jucat pentru PSV Eindhoven Şi Galatasaray, acesta a mărturisit că şi-ar fi dorit să evolueze în cea mai importantă competiţie europeană şi în tricoul Universităţii Craiova: “Liga Campionilor e competiţia supremă, cea mai puternică. Sigur că mi-ar fi plăcut să joc Şi cu echipe din România, dar mai ales cu Universitatea Craiova, echipa la care am jucat cu dragoste, care m-a crescut”.
“Baciul” vorbeşte cu drag despre echipa sa de suflet, Universitatea Craiova: “Pe vremea când eram copii, Craiova era echipa la modă pentru noi, pentru olteni. Eu am crescut cu acea echipă extraordinară a lui Ştefănescu, Balaci, Cârţu, Cămătaru şi ceilalţi. Pentru mine, Craiova este un lucru sfânt”.
Îi lipseşte un singur trofeu
Din palmaresul lui Gică lipseşte o singură Cupă, cea a Campionilor. Cel mai aproape de acest trofeu a fost în anul 2001, când Galatasaray a fost eliminată în sferturi de către Real Madrid. “Îmi pare rău că nu am reuşit să trecem de Real, deşi în tur câştigaserăm cu 3-2. Erau mai buni decât noi şi valoarea şi-a spus cuvântul, în retur am pierdut cu 3-0”, ne-a declarat Gică.
“Baciul”, la emisiunea “Cei puternici înving”
Gică Popescu, fostul căpitan al Barcelonei, a câştigat de şase ori campionatul unei ţări şi de trei ori cupa, o Cupă UEFA şi o Cupă a Cupelor. A jucat 582 de meciuri şi a marcat 84 de goluri. El va vorbi despre carieră şi despre viaţa lui din prezent la emisiunea “Cei puternici înving”, mâine, pe TVR1, de la ora 19.00.