Mama lui Dan Petrescu: «Iau distonocalm!»

Comentează

La cei 74 de ani ai săi, Florica Petrescu, mama lui Dan Petrescu, tehnicianul formaţiei din Urziceni, este de departe cel mai înfocat suporter al echipei din Bărăgan. Ieri, la doar o zi după uriaşul succes înregistrat de Unirea în grupele Champions League în faţa celor de la FC Sevilla (1-0), bucureşteanca Florica Petrescu a dezvăluit pentru Libertatea de ce “Bursucul” este atât de vulcanic pe bancă şi cum a ajutat numeroase familii nevoiaşe care i-au solicitat sprijinul.

Are probleme cu vederea şi stă la 20 cm de televizor

Libertatea: Doamna Petrescu, obişnuiţi să urmăriţi meciurile Unirii Urziceni?
Florica Petrescu: Chiar dacă am mari probleme cu vederea, de regulă stau în faţa televizorului la doar 20 de centimetri distanţă de ecran. Nu-mi scapă nici un meci de-al lui Dan. Am nişte emoţii fantastice. Înainte de fiecare meci de-al lui iau distonocalm pentru a-mi domoli emoţiile.

Arhiva foto

De regulă, Dan este foarte vulcanic în timpul meciurilor....
I-am spus şi eu să încerce să se schimbe. Să fie altfel, pentru că nu-i face bine la sănătate. Mă tem să nu păţească, Doamne fereşte, ceva. Dar tot timpul îmi spune: “Mamiţo, doar ştii că aşa sunt eu! Nu mă pot schimba. Nu-mi place să pierd”. Acasă, este cu totul altfel. Ca un copil mare. Are grijă faţă de mine. Mă sună în fiecare zi, mai ales că ştie că sunt bolnavă.

Vă vedeţi des cu el?
Păi, cam după fiecare meci merg la el acasă şi sărbătorim în familie victoriile.

Obişnuiţi să-i gătiţi ceva în mod deosebit?
Acum, de când am probleme cu vederea, nu mai gătesc aşa cum făceam înainte.

Cum e Dan dincolo de lumea fotbalului?
Să ştiţi că e un băiat tare sufletist. Ori de câte ori a avut posibilitatea, a făcut mult bine celor din jur. Au fost persoane nevoiaşe pe care le-a ajutat cu bani. Am primit chiar scrisori prin care oamenii îi cereau sprijinul pentru fel şi fel de situaţii. A ajutat multă lume.

Arhiva foto
Arhiva foto

«După victoria noastră, cred că unii şi-au făcut harakiri sau erau la un pas să-şi facă», MM Stoica, manager general Unirea

Bravo, «Danţiano»!

Florica Petrescu a făcut noapte aproape albă după succesul fiului ei: “Am butonat pe toate posturile, să ascult tot ce spune Dan. Am adormit abia pe la douătrei dimineaţa. Îi mulţumesc lui «Danţiano», aşa cum îl răsfăţ eu pe Dan, că mi-a mai făcut o mare bucurie. Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat un copil atât de bun ca el”. Mama lui Dan oftează apoi adânc: “Sunt convinsă că soţul meu, care i-a îndrumat paşii spre fotbal de la 10 ani, e mândru şi se bucură şi el de acolo, de Sus, pentru Dan”.

Arhiva foto

A pierdut pariul pe care l-a făcut cu Semedo & co

Fotbaliştii Unirii Urziceni mai au un motiv de satisfacţie după victoria superbă din partida cu FC Sevilla. Dan Petrescu a pus un nou pariu cu fotbaliştii săi, după cel făcut la partida retur cu Glasgow Rangers, că nu vor rămâne neînvinşi după meciul cu andaluzii, miza fiind suma de 44.000 de euro, salariul pe o lună al tehnicianului. Antrenorul a pierdut, aşa că suma va fi împărţită de fotbaliştii campioanei.

Au luat deja 14.000.000 €

Arhiva foto

Într-un an de criză mondială, Unirea Urziceni a dat lovitura în plan financiar. Datorită participării în Liga Campionilor, dar şi a evoluţiei excelente din această competiţie a elevilor pregătiţi de Dan Petrescu, gruparea ialomiţeană a strâns aproape 14.000.000 €.

Celor 7.100.000 € date de UEFA pentru participarea Unirii în grupele Ligii Campionilor, li se vor mai adăuga încă aproape tot pe atât. Aceşti bani provin, în mare parte, din punctele obţinute de Galamaz şi compania în meciurile cu Sevilla, Rangers şi Stuttgart. Astfel, pentru cele două victorii de până acum din grupă, echipa din Urziceni va primi 1.600.000 €, iar pentru rezultatele de egalitate, încă 1.200.000 €. În plus, ialomiţenii vor mai fi recompensaţi cu 400.000 € pentru fiecare meci susţinut în această fază a Ligii, adică vor lua alte 2.400.000 €. Publicitatea, 1.000.000 €, şi vânzarea de bilete, 600.000 €, “rotunjesc” suma la aproape 14.000.000 €.

Dacă în ultima partidă din grupă, de la Stuttgart, trupa lui Petrescu va obţine cel puţin o remiză, vistieria campioanei României va fi şi mai plină. Bonusul UEFA pentru calificarea în “optimile” competiţiei se ridică la 3.000.000 €, plus alţi 600.000 €, pentru punctul obligatoriu pe care Unirea trebuie să-l scoată din confruntarea cu şvabii.  (Ciprian Iana)

400.000 € din autogoluri
Interesant este faptul că Unirea Urziceni a câştigat 400.000 de euro datorită unor autogoluri ale adversarilor. Astfel, cele trei autogoluri ale scoţienilor în partida de la Glasgow, cu Rangers, a adus Unirii victoria şi, implicit, încă 200.000 de euro în cont. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Bucureşti, cu Sevilla, golul marcat în proprie poartă de Dragutinovici însemnând, în plan financiar, alţi 200.000 de euro pentru trupa lui Dan Petrescu.

Arhiva foto

Record de puncte
Unirea a devenit, după victoria repurtată în faţa Sevillei, formaţia românească cu cele mai multe puncte acumulate într-un singur sezon de Liga Campionilor. Ialomiţenii au deja opt puncte din cinci meciuri, iar precedentul record aparţinea Stelei, roş-albaştrii reuşind să câştige 6 puncte în stagiunea 1995-1996 a competiţiei, într-o grupă cu Juventus, Dortmund şi Rangers.

La un pas de bătaie
În minutul 70 al meciului, la o fază de atac a ialomiţenilor, Bilaşco s-a accidentat şi a rămas întins pe gazon. Convinşi că spaniolii cunosc spiritul jocului, românii s-au oprit pentru câteva secunde, până au conştientizat că adversarii construiesc nestingheriţi. Fundaşul Sanchez s-a uitat către banca tehnică a echipei sale, iar tehnicianul Jimenez i-a strigat: “Joacă!”. “Bursucul” a explodat şi s-a năpustit spre omologul iberic arătându- i obrazul. Conflictul s-a inflamat abia după meci, când Squillaci, frustrat şi de rezultatul final, i-a adresat cuvinte grele tehnicianului Unirii. Dan Petrescu s-a repezit spre adversar, dar a fost oprit înainte ca lucrurile să degenereze.

Arhiva foto

Dragutinovici, dragule!
Ivica Dragutinovici a reuşit o “performanţă” remarcabilă. Sârbul şi-a marcat al doilea autogol pe Ghencea, cu două echipe diferite. Prima dată a făcut-o, în 2004, într-un meci cu Steaua, din grupele Cupei UEFA, tot la scorul de 0-0. “Roş-albaştrii” au învins atunci cu 2-0 pe Standard Liége.

Maftei, căzut la datorie
În minutul 83 al meciului, Vasile Maftei a văzut cartonaşul galben şi va lipsi în confruntarea cu Stuttgart din Germania. Dan Petrescu şi-a strigat disperarea: “Păcat, a fost cel mai bun de pe teren, aveam nevoie de el”.

«Miracol pe jumătate!»

Dan Petrescu trăia, după meci, două stări: amărăciune şi fericire

Extrem de fericit la finalul partidei, Dan Petrescu (41 de ani) a recunoscut cu amărăciune că spera ca această victorie să echivaleze cu accederea în primăvara Ligii Campionilor.

Dan, care a fost primul gând după fluierul de final?
După bucuria enormă că am învins o mare echipă a Europei, primul gând mi-a zburat la Glasgow, normal. Mi-a părut rău, pentru că această victorie uriaşă ne putea aduce calificarea.

Pe lângă muncă şi disciplină, mai ai vreun secret?
Nu! Organizare şi muncă, atât! Doar aşa puteam depăşi un adversar mai bun. Fotbaliştii mei au fost eroi.

Pe ce loc este această victorie, în cariera de antrenor?
Pe primul, categoric. Am realizat un miracol, însă doar pe jumătate. Trebuie să ne calificăm pentru a fi complet. Oricum, am adunat mai multe puncte decât credeau specialiştii. (Richard Gavrilescu)

«Ar fi în primele şase în Spania»

Diego (29 de ani) şi Manuel (33 de ani), susţinători ai lui FC Sevilla, au fost plăcut impresionaţi de “albinuţele” lui Dan Petrescu. Cei doi şi-au încurajat favoriţii şi la ambele meciuri cu Steaua, din Ghencea.

Arhiva foto

Diego şi Manuel, acoperiţi de însemnele clubului spaniol, păreau rătăciţi pe lângă stadionul Stelei, la câteva zeci de minute după finalul partidei.

“Nu ne-am rătăcit, ne plimbăm puţin, că doar e a treia oară când venim, în ultimii doi ani”, ne-au explicat ibericii, care au lăudat formaţia din Urziceni: “E o echipă cum rar vezi. Toţi pentru unul şi unul pentru toţi. Joacă precum se luptau spartanii, sunt un tot, un întreg. Suntem şi puţin amuzaţi fiindcă, după ce am văzut grupa, prima reacţie a fost: Cine dracu’ sunt ăştia?! Acum am aflat. Noi credeam că Steaua face legea în România, dar Urziceni e mult peste. Ar fi în primele şase în campionatul nostru”. Manuel a explicat cum era să devină membru al unui fan-club dedicat Stelei: “După ce Steaua a umilit-o pe Betis, 3-0 la Sevilla, suporterilor lui FC Sevilla, marea rivală, le-a venit o idee năstruşnică: să înfiinţeze un fan-club Steaua. Eu m-aş fi înscris, dar proiectul a fost abandonat”. (Richard Gavrilescu)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhivă foto. Sursă foto: Getty Images
15:53
Arhiva istorică a Agenției AGERPRES va fi digitalizată printr-un proiect european de 7,5 milioane de lei: 100.000 de fotografii și texte istorice vor deveni accesibile publicului
Aproape un sfert dintre tinerii români cu vârste între 18 și 24 de ani nu au un loc de muncă și nu urmează nicio formă de educație sau formare profesională.
14:18
România, cu o problemă majoră în rândul tinerilor: aproape 1 din 4 nu muncește și nu merge la școală
MONDEN
Roxana Hulpe, prezentatoarea știrilor Pro TV
16:00
Motivul pentru care Roxana Hulpe nu mai apare în fiecare weekend la pupitrul știrilor Pro TV. „Am zis stop!”
Ilie Năstase, mesaj pentru Brigitte Pastramă
15:45
Ilie Năstase, mesaj tranșant pentru Brigitte Pastramă după declarațiile despre Ioana: „Să își vadă de relația pe care o are”
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
16:26
Nicușor Dan a transmis un mesaj despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu o zi înaintea votului din Parlament
BREAKING NEWS
16:25
Poliţiştii de la Secția 16 care au torturat un tânăr în pandemie, condamnaţi definitiv. Şeful lor a primit 5 ani şi 8 luni de închisoare
16:15
Propunerea surprinzătoare a Alinei Pușcaș pentru cadrele didactice: „Pentru profesori nu neapărat aceeași uniformă”
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
Imagine văzută de sus cu o casă construită din mai multe containere maritime vopsite în negru
15:50
Au îmbinat șase containere maritime și au construit o casă de 149 mp, în SUA. Cum arată interiorul
Un avion cu pasageri a fost blocat pe pistă de executori pentru o datorie uriașă. Sursă foto: Captură video X.
15:36
Un avion plin cu pasageri a fost sechestrat pe pistă, în Istanbul, înainte de decolare din cauza unei datorii de 3 milioane de euro
O femeie care se uită la panourile cu informații despre zboruri din aeroport
15:14
Reclama dintr-un aeroport din Marea Britanie care a stârnit panică și hohote de râs printre pasageri: „Mi-ar strica ziua complet”
Spirometrii gratuite in farmacii testare cancer pulmonar, BPOC, astm
15:18
Cât de expuși sunt tinerii la cancerul bronhopulmonar și de ce este esențială depistarea precoce. Societatea Română de Pneumologie oferă spirometrii gratuite
Un avion pe pistă. Imaginea surprinde activitatea personalului de la sol care pregătește avionul pentru decolare.
14:31
33 de aeroporturi din Europa vor fi înghețate mâine de o grevă a controlorilor aerieni. Mii de turiști vor fi afectați
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Aeronava Ivan Patzaichin de la Tarom
13:27
Aeronava „Ivan Patzaichin” intră oficial în flota TAROM cu zborul București - Chișinău: Momentul, marcat printr-un botez aviatic cu tunuri de apă
Patrick Andre de Hillerin a murit la 52 de ani
13:01
Când va fi înmormântat Patrick Andre de Hillerin: „În locul în care se odihnesc strămoșii familiei”
Ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază
Exclusiv
13:00
48 de angajați SPP au fost detașați în misiunile diplomatice ale României. Ovidiu Voicu: „Ținând cont că întreaga activitate a SPP este clasificată, se deschide o poartă largă pentru abuz”
Tesla Model X gri, cu portierele deschise, fotografiata la Vama Sighetu Marmației
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri