Marcin Borski, «mister jaf» în Europa League

Comentează

Marcin Borski (37 de ani), arbitrul care a frânt visul Stelei în meciul cu Napoli (3- 3), prelungind partida din Europa League 8 minute, până când uruguayanul Cavani a egalat, are o poveste de viaţă şi de carieră “suspectă”, plină de controverse.

Absolvent al Facultăţii de Management din cadrul Universităţii din Varşovia, el a jucat fotbal în anii ’80 la RKS Sarmata. Lipsit de talent, s-a lăsat şi s-a apucat să fluiere. A continuat şi meseria de bază şi a lucrat ca analist financiar pentru Bursa de Valori, la Trezoreria Naţională şi apoi la KGMH, Societatea Naţională a Cuprului din bazinul Lubin. Treptat, a urcat şi în arbitraj.

În 1999 conducea deja în anticamera Ekstraklasa, primul eşalon polonez. Deşi în paralel îşi păstrase postul la Societatea de cupru, care era proprietară a clubului Zaglebie Lubin, din prima ligă, fiind într-un evident “conflict de interese”, Borski a demisionat de la locul de muncă abia în 2004, după ce echipa a fost retrogradată de şefii fotbalului polonez pentru blaturi. Acesta este anul în care începe lunga listă de scandaluri în care e implicat Borski, supranumit acasă “Mister Jaf”!

Un antrenor a sărit să-l bată

La 18 octombrie 2009, îşi reconfirmă porecla, devenită ultracunoscută după ce antrenorul Maciej Skorza, de la Wisla, declara: “E un tânăr care poate fi numit «Mister Furt»”. A acordat un penalty inexistent pentru cei de la Lech şi a arbitrat numai cu ei”. Skorza l-a aşteptat la vestiare două ore pe Borski şi a vrut să-l bată.

Arhiva foto

25 mai 2005: Borski (medalion) arată nouă cartonaşe galbene şi patru “roşii” pentru Katowice, care pierde cu Odra, 0- 3. La final a fost bătut cu bestialitate de huligani din galeria gazdelor , chiar la vestiare.

August 2006: Numele lui Borski apare în mai multe stenograme compromiţătoare în scandalul de corupţie din fotbalul polonez, aflându-se pe lista “Coaforului”, sursa care a dezvăluit jurnalului Przeglad Sportowy numele a 28 de “fluieraşi corupţi între 2000- 2003”. Arbitrul dă în judecată autorii articolelor din presă şi câştigă 100.000 de euro printr- o hotărâre definitivă la 4 noiembrie 2009.

Arhiva foto

Alte meciuri “cu cântec”:
- 6 mai 2008: Zaglebie - Wisla (a ajutat gazdele)
- 20 aug. 2009: Guingamp- Hamburg, playoff Europa League (a ajutat nemţii)
- 18 oct. 2009: Lech - Wisla (a ajutat gazdele)
- 30 iulie 2010: Gyor - Montpellier, play-off Europa League (a ajutat francezii)



«Marcin.Borski@handicapat.com»

Borski a fost ieri ţinta principală a frustrării suporterilor stelişti, care l-au atacat pe diversele forumuri dedicate acestora.

După ce l-au înjurat în toate modurile pe care limba română le permite unei persoane cu imaginaţie, fanii au găsit un motiv de a se înveseli, când a fost vorba pe ce adresă de mail să-i trimită ameninţările. Soluţia salvatoare a fost crearea unei adrese de mail: “Marcin.Borski@handicapat.com”.

Libertatea şi-a imaginat ce replici dure a primit arbitrul polonez Borski de la steliştii de pe teren. Pe buzele românilor se puteau citi numai nenorociri...

Apostol: Oi fi eu Apostol, dar tu ai tras cu Santacroce şi ai lui până ne-ai răstignit!

Ricardo: Nu înţeleg poloneza, dar am văzut Solidaritatea ta cu “macaronarii”!

Nicoliţă: De patru ori te-am băgat în mă-ta, însă te-am şi scos de acolo. A cincea oară te bag definitiv

Latovlevici: Cârnatule, cred că ţi-ai făcut ucenicia la fabrica de mezeluri. Ne-ai omorât pe toţi în prelungiri!

Ricardo, antrenorul de portari Eugen Nae, Apostol, Nicoliţă şi Latovlevici (de la stânga) au fost la un pas să-l linşeze pe Borski / Foto: Agerpres

Marius Ianuli: Du-te-n mă-ta de pulonez. Uită-te la mine şi ieşi afară, javră ordinară!

Marius Ianuli (stânga), team-managerul Stelei, e oprit de Anghelov să nu-i bruscheze pe arbitri
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
MONDEN
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
Emma Zeicescu | sursa foto: Facebook
09:35
Revenire în televiziune după șapte ani. Cu ce post TV a semnat fosta vedetă de la TVR, Realitatea și Digi
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
10:31
El Nino se intensifică și ar putea doborî un record vechi din 1950. Specialiștii avertizează că va persista și în 2027
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Imagine detaliată a textului unui hotel de trei stele din Amsterdam, unul dintre cele mai populare orașe turistice din Europa
7 oct.
Județele din România care au atras cei mai mulți turiști în această vară. Cifrele oficiale care arată o creștere neașteptată a numărului nopților de cazare
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește