Libertatea: Domnule Iancu, s-au găsit arbitri străini, se joacă meciul Timişoara – Dinamo?
Marian Iancu: Din punctul meu de vedere, nu mai este nici o problemă. Felicit Comisia Centrală de Arbitri că a reuşit să găsească o brigadă din străinătate. Noi nu am fi jucat fără “fluieraşi” străini, pentru că meciul ar fi fost neregulamentar, de vreme ce Comitetul Executiv ceruse acest lucru.
Are vreo importanţă faptul că brigada este din Serbia?
Borcea a declarat că este cam ciudată alegerea. În primul rând, eu nu ştiu de unde provine brigada şi nici nu mă interesează. Vreau să spun că noi nu am recuzat brigada din Germania pentru că nu am fi avut încredere în ea. Am făcut-o tot din motive regulamentare. Aveam chiar informaţii că Manuel Grafe era un arbitru bun, dar el a fost numit înainte ca noi să cerem oficial brigadă străină. Există o anumită procedură, care în acest caz fusese încălcată.
Arbitrii români sunt promovaţi pe pile
Ce se va întâmpla din retur, când, conform deciziei Comitetului Executiv al FRF, nu vor mai fi meciuri arbitrate de brigăzi străine în Liga 1?
Eu cred că se va reveni asupra deciziei. Arbitrii români au demonstrat încă o dată că sunt foarte slab pregătiţi. Noua generaţie, promovată pe pile, şi-a arătat limitele. Este nevoie de instituirea unei comisii neutre care să reexamineze arbitrii români şi să fie promovaţi doar cei care au habar de această meserie.
Revenind la meciul de azi, există un “complex Dinamo”?Nu i-aţi mai bătut pe “câini” pe teren propriu de 12 ani.
Suntem favoriţi şi sper să şi confirmăm acest lucru. Nu avem nici o revanşă de luat. Ba mai mult, suntem peste Dinamo.
Pe ce vă bazaţi când spuneţi acest lucru?
I-am scos din Cupă, am terminat campionatul peste ei, am jucat în locul lor în Liga Campionilor şi suntem şi în acest moment înaintea lor în clasament.
Neluţu Sabău are o serie de probleme de lot, vor cântări în soarta partidei?
Şi noi avem absenţi, la fel şi ei. Trebuie să-i batem. Dacă nu vom greşi prosteşte, pentru că avem această vocaţie, din păcate, ne vom impune fără probleme.
Brigadă din Serbia
Conform Gazetei Sporturilor, meciul de azi dintre Timişoara şi Dinamo va fi condus de o brigadă de arbitri din Serbia, formată din centralul Milorad Mazici, 36 de ani, şi asistenoeii Igor Radojcici, 41 de ani, şi Nikola Tomicici, 43 de ani.
Sabău: «Nu sunt din lemn»
Ioan Sabău a recunoscut, ieri, că l-a afectat episodul din vară, când a fost antrenorul lui Dinamo doar pentru câteva ore: “Este un capitol închis, un moment nefericit din cariera mea de tehnician. Am şi eu sentimente, nu sunt din lemn. Cu toate acestea, eu le port respect celor de la Dinamo, pentru că aşa am fost crescut”.