Ciprian Marica a reuşit să deschidă scorul în partida de Cupa UEFA, cu Sampdoria Genova, terminată la egalitate, scor 1-1. Românul a fost folosit titular de noul său antrenor, Markus Babbel, şi a marcat după o pauză de două luni, în care nu s-a mai întâlnit cu golul.
După perioada mai dificilă prin care a trecut la Stuttgart, atacantul Ciprian Marica jubilează din nou. Internaţionalul român a înscris singurul gol al formaţiei sale în meciul Sampdoria - VfB Stuttgart, scor 1-1, din grupele Cupei UEFA. Atacantul a fost folosit titular de noul antrenor al echipei, Markus Babbel, care o dată cu înscăunarea sa pe banca tehnică pare să-i acorde mai multă încredere românului. Marica a deschis scorul în minutul 8, printr-un şut din interiorul careului mare, aceasta fiind şi prima lui reuşită după o perioadă de “secetă” de două luni.
«Sunt fericit că am marcat»
El marcase ultima dată pentru Stuttgart în septembrie, la meciul de cupă cu Arminia (2-0). “Sunt fericit că am marcat împotriva unui adversar foarte puternic. Eu cred că am controlat jocul şi puteam să învingem, dar ni s-a refuzat un penalty. E foarte important să câştigăm duminică, în faoea propriilor fani”, a declarat Marica pe site-ul său. Golul din Cupa UEFA vine după ce atacantul reuşise să înscrie şi la naţională, în victoria cu Georgia.