Atacantul lui VfB Stuttgart Ciprian Marica (23 de ani) a jucat în repriza secundă a partidei pe care echipa sa a pierdut-o la scor, marţi seară, în faţa lui Bayern München (1-5), în “optimile” Cupei Germaniei. Intrat pe teren la pauză, când oaspeţii conduceau cu 3-0, internaţionalul român s-a agitat mult, dar fără folos, trecându-şi în cont un gol anulat corect pe motiv de ofsaid şi o bară. “A fost o înfrângere amară şi suntem dezamăgiţi. Habar n-am de ce am jucat atât de slab”, a spus Marica, citat de site-ul oficial al lui VfB Stuttgart.