Marius Copil, pe tabloul principal la turneul ATP 250 de la Munchen. Arădeanul a trecut cu brio de calificări, iar în primul tur îl va înfrunta, mâine, pe norvegianul Casper Ruud (19 ani, 193 ATP), beneficiar al unui wild card. Competiția din Germania, care se ține pe zgură, are premii totale de 561.345€.ACTUALIZARE 1 mai. Ajuns pe tabloul principal după ce a trecut de calificări, arădeanul Marius Copil s-a oprit, astăzi după-amiază, în primul tur, la ATP 250 de la Munchen. A capotat pe zgura germană în fața unui nordic în vârstă de doar 19 ani, norvegianul Casper Ruud, scor 6-7 (3), 3-6. Cei doi jucători sunt despărțiți de 107 locuri, în clasamentul mondial. Meciul a durat o oră, 15 minute și 4 secunde. Marius a servit 7 ași, dar a și comis trei duble greșeli. Românul a avut ambele șanse de break de care a beneficiat, în timp ce rivalul său a fructificat două din cele patru.Mai jos, programul zilei de 1 mai:
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////Arădeanul Marius Copil și-a asigurat un premiu de 5.075 euro, iar în turul următor (optimile de finală) ar da peste spaniolul Roberto Bautista Agut, favorit 2, care are liber în primul tur (AICI, tabloul de simplu). Marius Copil a fost favorit 1 în calificări. A trecut de Tim Puetz (Germania), scor 6-3, 6-2, apoi de slovacul Andrej Martin, scor 4-6, 6-3, 6-4 (AICI, tabloul calificărilor).
86este locul ocupat astăzi de Marius Copil (27 de ani), în clasamentul ATP. Este singurul jucător român aflat între primii 200, la simplu.