Marius Croitoru (34 de ani), unul dintre cei mai determinanţi jucători ai echipei şi totodată unul dintre jucătorii a pus umărul la cele mai mari performanţe din istoria clubului FC Botoșani, respectiv promovarea în Liga I, clasarea doi ani la rând în prima jumătate a clasamentulului şi prezenţa în Europa League, s-a despărţit de echipa moldoveaană. El ar putea semna cu ACS Poli. Croitorul e gândeşte să mai joace unul-două sezoane în prima ligă din România, după care va agăţa ghetele în cui şi va încerca să devină antrenor.

”Au problemele mele şi ale antrenorului Leo Grozavu şi aşa trebuie să rămână. Am avut discuţii cu conducătorii clubului. Ei au încercat orice ca să rămân. Am luat o hotărâre şi nu pot da înapoi. Am nişte principii care m-au adus să joc fotbal până la această vârstă. Am ajuns într-un punct în care nu mai puteam lucra cu Leo. Nimeni nu este de neînlocuit. Îmi doream să mă retrag de la FC Botoşani, dar s-au adunat prea multe şi Marius Croitoru nu a mai putut rezista. Sunt problemele mele şi ale lui Leo pe care nu am ştiut să ni le rezolvăm. Nu pot să mă aplec în faţa nimănui când nu este corectitudine. Nu mai pot să lucrez cu Leo Grozavu. Am venit într-un moment în care cariera mea era mult în regres. Toată viaţa mea o să-l respect pe Cornel Şfaiţer care a avut grijă de mine şi de familia mea”, a declarat Croitoru, într-o conferință de presă, ținută miercuri.

”Cu siguranţă Marius Croitoru se va mai întoarce la FC Botoşani. Nu ştiu când şi în ce postură. După ce am anunţat că plec de la FC Botoşani, am primit patru-cinci telefoane de la conducători de cluburi din România. În toată această perioadă, am avut multe lucru de învăţat de la Leo. Antrenorul Leo este un antrenor mare, are un staff extraordinar. Ovidiu Chiribici este unul dintre cei mai buni preparatori cu care am lucrat. Antrenorul Leo Grozavu este unul dintre cei mai buni antrenori din România. Nu vreau să discut, însă, despre omul Leo Grozavu”.

Cel mai probabil, mijlocaşul de 34 de ani, care a văzut din tribune meciul ASA Tg. Mureș – ACS Poli 0-0, va semna un contract pe doi ani cu timişorenii, urmând să fie «mintea limpede» a formaţiei lui Dan Alexa. De-a lungul carierei, Croitoru a mai jucat la FCM Bacău, Steaua, Vaslui, Astra şi Ceahlăul.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.