Mats Hummels, devastat după Germania - Coreea de Sud 0-2: ”Este foarte greu să ne găsim cuvintele”. Nemții, ultimii în grupa F."Este foarte greu să ne găsim cuvintele", a reacţionat fundaşul german Mats Hummels după ce Mannschaft, deţinătoarea titlului, a fost eliminată de la Cupa Mondială de fotbal 2018 încă din faza grupelor, relatează DPA."Este foarte greu să ne găsim cuvintele. Noi am crezut până la sfârşit", a declarat Hummels după ce Germania a fost învinsă cu 2-0 de Coreea de Sud, miercuri, la Kazan, în ultimul său meci din Grupa F."Ultimul meci în care noi am fost convingători a fost însă în toamna lui 2017, e ceva timp de atunci", a spus Hummels, citat de Agerpres.
Germania a pus capăt unei performanţe care data de 80 de ani. Din 1938, Germania trecuse de fiecare dată de grupe la Cupa Mondială, excepţie făcând ediţia din 1950, când nu a participat, fiind interzisă după al Doilea Război Mondial. Nici chiar cvintupla campioană mondială Brazilia nu se poate lăuda cu asemenea performanţă, sud-americanii nereuşind să treacă de faza grupelor în 1966.Germania a încheiat grupa pe ultimul loc, cu o singură victorie, 2-1 cu Suedia, obţinută în prelungiri, şi două eşecuri 0-1 cu Mexic şi 0-2 cu Coreea de Sud.