Maximilian Nicu: «Răzvan ştie ce vrea!»

Comentează
Arhiva foto

Maximilian Nicu, internaţionalul român de la Hertha Berlin, abia aşteaptă să joace primul meci la naţională sub comanda antrenorului Răzvan Lucescu. Mijlocaşul de 26 de ani a rămas impresionat de atitudinea noului selecţioner.

Arhiva foto

Selecţionerul Răzvan Lucescu l-a sunat pe Maximilian Nicu la sfârşitul săptămânii trecute, cucerindu-l pe mijlocaşul de la Hertha Berlin. “Am rămas cu o impresie plăcută după discuţia telefonică. Am stat de vorbă mult, despre naţională şi despre rolul meu în echipă. Se vede că ştie ce vrea!”, a declarat fotbalistul de 26 de ani pentru Libertatea.

Deşi România are doar şanse infime de calificare la Campionatul Mondial din 2010, mentalitatea nemţească a lui Max, care s-a născut şi a trăit în Germania, îl împiedică să se declare învins.

Este mai apropiatde Răzvan Raţ

“Atât timp cât mai sunt şanse pe hârtie, trebuie să încercăm totul pentru a ne califica”, a continuat mijlocaşul, care a debutat sub tricolor pe 1 aprilie 2009, în meciul pierdut pe terenul Austriei (1-2). Nicu susţine că se înţelege bine cu toţi colegii de la echipa naţională, dar recunoaşte că în cele câteva zile petrecute la lot s-a întreţinut mai mult cu Răzvan Raţ, fundaşul lui Şahtior Doneţk. “Am discutat cu fiecare dintre ei, dar cel mai mult am stat de vorbă cu Raţ”, a spus Max, care aşteaptă să fie convocat pentru amicalul Ungaria – România, programat pe 12 august, la Budapesta.

În altă ordine de idei, Max Nicu a mărturisit că şi-ar dori adversari din ţara noastră în Cupa UEFA: “Cred că ar fi frumos să pot veni cu Hertha în România”.

Arhiva foto

Nu se grăbeşte să se însoare

Printre priorităţile lui Maximilian Nicu pentru viitorul apropiat şi mediu nu se regăseşte şi căsătoria cu actuala sa prietenă, Cathérine (26 de ani), alături de care formează un cuplu de mai bine de opt ani. “Încă nu mă gândesc să mă însor. Mai am timp destul să o fac”, ne-a declarat fotbalistul Herthei, a cărui iubită a studiat Dreptul la München.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
MONDEN
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
Jennifer Lopez FOTO: Profimedia
17:10
Jennifer Lopez, cu lenjeria intimă la vedere. A purtat o rochie neagră din dantelă, transparentă
POLITIC
Oana Gheorghiu, Alexandru Rogobete. Sursa foto:  Inquam Photos / George Călin, Hepta
Reportaj
17:35
Guvernul Mureșan. Opoziția, lovită de anemie la audierile miniștrilor. „Vara ispitelor! Păsărin!” Singurele certuri din comisii
Preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe Siegfried Mureşan pe 17 septembrie. Foto: Profimedia
16:26
Nicușor Dan a transmis un mesaj pentru Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu o zi înaintea votului din Parlament
Ultimele știri
18:09
5 știri by Libertatea - Sport: Dovezi că dominația lui Manchester City este ilegală / Surprize la meciurile din Nations League
18:08
Un șofer cu Porsche avea 312 km/h când l-a pozat radarul, pe autostradă, în Franța
18:06
Pensia de serviciu pe care o primește fosta judecătoare Andrea Chiș, propusă la Ministerul Justiției: „Nu am stabilit-o eu”
18:04
Marea Britanie preia nouă țări europene sub umbrela sa nucleară
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Imagine văzută de sus cu o casă construită din mai multe containere maritime vopsite în negru
15:50
Au îmbinat șase containere maritime și au construit o casă de 149 mp, în SUA. Cum arată interiorul
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Primele 9 vehicule amfibii de asalt AAV-7 au intrat oficial în dotarea Forțelor Navale Române, la Babadag. România a comandat un lot de 65 de blindate din SUA. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
Polițiștii torționari de la Secția 16
BREAKING NEWS
16:25
Poliţiştii de la Secția 16 care au torturat un tânăr în pandemie, condamnaţi definitiv. Şeful lor a primit 5 ani şi 8 luni de închisoare
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
16:11
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pe TikTok ca să-i cumpere vila de 1.000.000 de euro din Toscana
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
16:07
Românca dispărută în vacanță în Zakynthos a fost găsită moartă. Silvia Lungu a fost văzută ultima dată pe 12 septembrie
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri