De Ciprian Iana,

Arena clujeană a mai găzduit alte patru întâlniri importante ale echipei României, în 2016 cu Cehia şi Germania, iar în 2018 cu Canada şi Elveţia.

În cazul unei victorii, România se va număra printre cele 12 echipe care îşi vor disputa titlul de campioană, turneul final al Fed Cup urmând a avea loc în perioada 14-19 aprilie 2020, la Budapesta.

Cehia, beneficiara unui wild card, Australia, Franţa, finalistele din 2019, şi Ungaria, echipa gazdă, sunt calificate direct la turneul final.

Confruntările din play-off se vor juca după sistemul cel mai bun din cinci partide, patru de simplu şi unul de dublu, după regula cel mai bun din trei seturi.

Anul acesta, România a fost învinsă de Franţa cu 3-2, la Rouen, în semifinalele Fed Cup, notează Agerpres.

România nu a întâlnit niciodată Rusia în Fed Cup, dar a avut două confruntări cu URSS, ambele pierdute, în 1978 (0-3), la Melbourne, în sferturile Grupei Mondiale, şi în 1986 (0-3), la Praga, în turul al doilea al Grupei Mondiale.

Citeşte şi:

Cum a anunțat Darren Cahill revenirea în echipa Simonei Halep. Ce mesaj a postat înainte de Turneul Campioanelor

Bianca Andreescu, mai bine cotată decât Simona Halep la câștigarea Turneului Campioanelor

Terapie la mănăstiri. Alexandra Dulgheru s-a refăcut la lăcașurile sfinte din Ardeal după multiplele accidentări ce i-au pus cariera în pericol

Scrisoarea lui Ștucan către Gica Hagi: „Iartă-mă că-ți voi spune ceva ce alții se tem să-ți spună. Și tu știi asta, dar ești prea orgolios să o recunoști”
GSP.RO

Scrisoarea lui Ștucan către Gica Hagi: „Iartă-mă că-ți voi spune ceva ce alții se tem să-ți spună. Și tu știi asta, dar ești prea orgolios să o recunoști”

Horoscop 20 noiembrie 2019. Gemenii își risipesc toate îndoielile
HOROSCOP

Horoscop 20 noiembrie 2019. Gemenii își risipesc toate îndoielile