”Nu aş merge niciodată la tribunal împotriva clubului vieţii mele. De aceea voi rămâne la Barcelona”, a declarat argentinianul, conform presei internaționale, preluate de Agerpres.

Totodată, Messi nu și-a ascuns dezamăgirea că FC Barcelona s-a prevalat de o clauză contractuală pentru a nu-i da voie să plece liber.

”Eram sigur că pot pleca liber, președintele mereu mi-a spus că la finalul fiecărui sezon pot decide dacă rămân sau nu. Acum se bazează pe faptul că nu am spus asta înainte de 10 iunie, dată la care eram în luptă pentru La Liga și în mijlocul acestei pandemii groaznice, care a afectat tot sezonul”, a mai spus internaționalul argentinian conform goal.com, preluat de Digi Sport.

700 de milioane de euro

este clauza de reziliere care ar fi trebuit activată de FC Barcelona pentru ca Messi să fie lăsat să plece.

Astfel, Leo Messi va duce la capăt contractul cu FC Barcelona, înțelegere care expiră în iunie 2021.

Pe 25 august, Leo Messi (33 de ani) a trimis un fax conducerii catalane, în care cerea să fie activată clauza prin care poate părăsi echipa la finalul fiecărui sezon, unilateral.

Messi este la Barcelona din 2000. Pe 17 septembrie 2000, argentinianul, atunci în vârstă de 13 ani, a venit pe Camp Nou pentru a da probe de joc la echipa catalană.

Citeşte şi:

Candidatul Pro România la şefia CJ Bacău, depistat cu COVID-19 la o zi după întâlnirea cu Victor Ponta. Liderul partidului: “O să mă testez când vin la București”

Procurorii au clasat decesul iranianului Mansouri Gholam Reza, care a căzut de la etajul unui hotel din Bucureşti în iunie. Verdict: sinucidere

Firea, despre legătura pe care o are cu Dana Budeanu: „Am rugat-o să îmi dea o sugestie de ținută pentru întâlnirea cu principesa de Monaco”

Vali Vijelie, declarații contradictorii după petrecerea de pomină din weekend de la mare. A băut sau nu cu un șef din poliție la masă?

Motivul dispariției lui Chivu din prim-plan! Decizia de ultimă oră „Asta l-a îndepărtat”
PARTENERI - GSP.RO
Motivul dispariției lui Chivu din prim-plan! Decizia de ultimă oră „Asta l-a îndepărtat”
Medicul lui Adi Bărar, mărturii ȘOCANTE despre ultimele lui clipe. Ce i-au descoperit, de fapt, înainte să moară
Playtech.ro
Medicul lui Adi Bărar, mărturii ȘOCANTE despre ultimele lui clipe. Ce i-au descoperit, de fapt, înainte să moară
Motociclist de 24 ani spulberat, în Bucureşti, după ce un şofer nu i-a acordat prioritate
Observatornews.ro
Motociclist de 24 ani spulberat, în Bucureşti, după ce un şofer nu i-a acordat prioritate
Horoscop 8 martie 2021. Berbecii pot găsi soluții ingenioase pentru a construi relații frumoase
HOROSCOP
Horoscop 8 martie 2021. Berbecii pot găsi soluții ingenioase pentru a construi relații frumoase
Surse: Guvernul vrea să introducă restricții mai dure în România
Știrileprotv.ro
Surse: Guvernul vrea să introducă restricții mai dure în România
Fosta soţie a marelui campion al României, vedetă pe site-urile pentru adulţi! "Nu sunt 'călugăriţă'. Îmi place". De ce face asta şi cum a reacţionat familia FOTO
Telekomsport
Fosta soţie a marelui campion al României, vedetă pe site-urile pentru adulţi! "Nu sunt 'călugăriţă'. Îmi place". De ce face asta şi cum a reacţionat familia FOTO
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)
PUBLICITATE
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)