Michael Phelps vrea urgentarea adoptării unei reforme antidoping, cel mai titrat sportiv din istoria olimpică susţinând ă niciodată nu a știut dacă a concurat împotriva unor sportivi ''curați''.Vorbind în fața parlamentarilor americani din Comisia pentru Energie și Finanțe, înotătorul american Michael Phelps și-a exprimat nemulțumirea față de lipsa progresului în ceea ce privește lupta împotriva dopajului în sport.''De-a lungul carierei mele, am avut unele suspiciuni în privința unor competitori, iar unele dintre acestea s-au confirmat. Pentru mine și pentru alții care am trecut prin testele antidoping și am ieșit 'curați', ne este greu să înțelegem pe cei care o fac'', a spus Phelps.Prezent la eveniment, șeful Agenției americane antidoping (USADA),Travis Tygart, care a cerut sancțiuni mai dure împotriva sportivilor ruși depistați dopați, a criticat CIO pentru faptul că nu a pedepsit mai aspru Rusia.''Cel puțin două ediții ale Jocurile Olimpice au fost afectate (de cazurile de dopaj — n.r.), iar în august la Rio, unii sportivi ruși au fost lăsați să concureze fără a fi supuși la teste credibile antidoping'', a spus Tygart.
Presedintele CIO, Thomas Bach, a refuzat invitația de a participa la audierile din cadrul Comisiei, a notat Agerpres.Cu un total de 28 de medalii cucerite la Jocurile Olimpice, între care 23 de aur, Michael Phelps și-a anunțat retragerea din activitatea sportivă în noiembrie 2016.