În schimb, Monica Niculescu, Jaqueline Cristian şi Laura Ioana Paar au obţinut victorii în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de tenis de Mare Şlem de la Roland Garros.

Niculescu, 32 de ani, 141 WTA, cap de serie numărul 14, a trecut de japoneza Chihiro Muramatsu, 22 de ani, 208 WTA, cu 6-2, 7-5, după o oră şi 43 de minute. Următoarea sa adversară va fi bulgăroaica Eliţa Kostova, 30 ani, 212 WTA, potrivit Agerpres.

Jaqueline Cristian, 22 de ani, 166 WTA, a învins-o pe slovaca Jana Cepelova, 27 de ani, 176 WTA, cu 6-3, 7-6 (4), într-o oră şi 30 de minute. Românca a făcut diferenţa la capitolul winners (21-13), ambele jucătoare având câte 31 de erori neprovocate.

În turul secund, Cristian o va înfrunta pe argentinianca Nadia Podoroska, 23 ani, 130 WTA, pe care a învins-o în 2017, la Surprise (Arizona), cu 6-4, 6-3, în primul tur.

Laura Ioana Paar, 32 de ani, 199 WTA, a avut nevoie de trei seturi pentru a câştiga în faţa franţuzoaicei Margot Yerolymos, 23 de ani, 310 WTA, cu 1-6, 6-2, 6-2, după o oră şi 41 de minute.

În turul următor, Laura Paar va avea o adversară valoroasă, ucraineanca Marta Kostiuk, 18 ani, 119 WTA, a doua favorită.

Cum justifică CJ Dolj că sediul IML Craiova, care stă să cadă, nu a fost băgat în reparații. Directoarea spunea că renovarea e promisă de 5 ani
Recomandări
Cum justifică CJ Dolj că sediul IML Craiova, care stă să cadă, nu a fost băgat în reparații. Directoarea spunea că renovarea e promisă de 5 ani

Miercuri vor intra în cursă alte trei românce, Irina Bara, Elena Gabriela Ruse şi Gabriela Talabă.

Bara, 25 de ani, 163 WTA, va juca în prima rundă contra croatei Tereza Mrdeza, 29 de ani, 242 WTA. Mrdeza are 4-2 în meciurile directe, câştigând ultimul duel, în februarie, la Cairo, în optimi, cu 6-4, 6-4.

Ruse, 22 de ani, 178 WTA, o va întâlni în primul tur pe rusoaica Victoria Kan, 25 de ani, 221 WTA.

Talabă, 25 de ani, 240 WTA, va juca în primul tur contra danezei Clara Tauson, 17 ani, 196 WTA.

Cinci românce au intrat direct pe tabloul principal, Simona Halep (cap de serie numărul 1), Patricia Ţig, Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan.

Bianca Andreescu s-a retras și de la Roland Garros

În schimb, Bianca Andreescu, 20 de ani, 7 WTA, a anunțat că nu va participa nici la Roland Garros, după ce canadianca cu origini românești a absentat și de la la US Open, anunță GSP.ro.

Din cauza problemelor fizice, Andreescu a luat decizia de a-și încheia sezonul încă de pe acum. Campioana de la US Open 2019 n-a jucat niciun meci în 2020, într-un sezon oricum bulversat de pandemia de coronavirus care a înjumătățit calendarul. Canadianca a anunțat că se concentrează deja pentru sezonul următor, unul în care Jocurile Olimpice de la Tokyo se numără printre principalele obiective.

Citeşte şi:

LPF a anunțat 11 cazuri de COVID la FCSB: Încercăm să-i ajutăm înaintea meciului din Europa League

Simona Halep, declarație de dragoste pentru turneul din capitala Italiei: ”La Roma a început totul”

Simona Halep revine pe primul loc în clasamentul WTA doar dacă învinge la Roland Garros

Fiul unui milionar, acuzat că a folosit baza de date a MAI pentru a o căuta pe soția-vedetă a unui fotbalist român
PARTENERI - GSP.RO
Fiul unui milionar, acuzat că a folosit baza de date a MAI pentru a o căuta pe soția-vedetă a unui fotbalist român
A pus bicarbonat cu oțet în WC și NU i-a venit să creadă ce VEDE. Ce s-a întâmplat în câteva minute
PARTENERI - PLAYTECH
A pus bicarbonat cu oțet în WC și NU i-a venit să creadă ce VEDE. Ce s-a întâmplat în câteva minute
Horoscop 20 octombrie 2020. Taurii trebuie să fie deschiși la nou, dar și să facă o selecție a acestor noutăți
HOROSCOP
Horoscop 20 octombrie 2020. Taurii trebuie să fie deschiși la nou, dar și să facă o selecție a acestor noutăți
Astroloaga care a prezis pandemia de Covid-19 a făcut noi predicții pentru perioada următoare. Ce se va întâmpla cu coronavirusul
Știrileprotv.ro
Astroloaga care a prezis pandemia de Covid-19 a făcut noi predicții pentru perioada următoare. Ce se va întâmpla cu coronavirusul
VIDEO-ŞOC! O prezentatoare TV a rămas GOALĂ în faţa tuturor. Imaginile fac înconjurul lumii
Telekomsport
VIDEO-ŞOC! O prezentatoare TV a rămas GOALĂ în faţa tuturor. Imaginile fac înconjurul lumii