Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 28 WTA la simplu și 38 WTA la dublu), care a făcut primul milion de dolari din tenis, a reușit o revenire miraculoasă, în meciul de azi, cu Kiki Bertens.
Buzărnescu s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Eastbourne (iarbă), care predece Wimbledonul (2-15 iulie). Jucătoarea noastră s-a impus în trei seturi, scor 3-6, 7-6, 6-3, după două ore și 40 de minute de joc.
Mihaela a recurs la un limbaj vulgar în unele momente din meci, ținta unora dintre injurii fiind chiar arbitra meciului.
”Morții mă-tii!”, ”Mănânc mingile astea”, ”Înjur de nu mai pot”, ”Te urăsc, arbitro!”, ”Mi-ai furat tot ghemul, morții mă-tii de arbitră, ce-mi face, tot ghemul mi l-ai furat”, ”Dracu să te ia de proastă”, au fost câteva dintre înjurăturile scăpate de Mihaela Buzărnescu, acestea fiind ațintite spre arbitră, dar și spre propria persoană.
Reacțiile Mihaelei Buzărnescu au fost captate de microfoanele ambientale, iar jucătoarea noastră ar putea fi amendată drastic de WTA.
Întrebată de ”Libertatea” despre înjurături, ”Miki” s-a apărat astfel: ”Îmi cer scuze pentru ele, chiar îmi pare rău. Va trebui să rezolv problema asta. Pe de altă parte, mă ajută să fiu mai pozitivă, să mă motivez”. AICI, interviul acordat imediat după eliminarea de la Roland Garros, în proba de simplu.
Buzărnescu va juca în turul următor cu Jelena Ostapenko, învingătoare în fața jucătoarei din Estonia, Kaia Kanepi, scor 6-3, 7-5. Cele două s-au mai întâlnit o dată în acest an, la Doha, Mihaela reușind o victorie categorică, 6-1, 6-3.
11.400$ și 55 de puncte WTA și-a asigurat Buzărnescu pentru calificarea în ”optimi” la Eastbourne. Va juca, mâine, și la dublu, alături de Irina-Camelia Begu. La Eastbourne, Buzărnescu joacă al 19-lea turneu de la începutul anului, cifră neatinsă de nicio altă jucătoare din Top 100.
Citește și: