Mihaela Buzărnescu - Su-Wei Hsieh, în sferturile de finală de la Strasbourg. Meciul începe la ora 16.00.ACTUALIZARE 24 mai. Mihaela Buzărnescu a câștigat, scor 6-0, 6-3, partida cu Su-Wei Hsieh din sferturile de finală ale turneului de la Strasbourg. Meciul n-a avut istoric, Mihaela Buzărnescu reușind să se impună de o manieră categorică într-o oră și 11 minute.În penultimul act al competiției din Franța, Buzărnescu o va întâlni pe învingătoarea din partida Cibulkova - Stosur.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Mihaela Buzărnescu, aflată pe locul 32 în ierarhia WTA, o va întâlni azi, în sferturile de finală ale turneului de la Strasborug pe Su-We Hsieh, din Taiwan, o sportivă aflată pe locul 49.
Românca este a patra favorită a turneului din Alsacia, în timp ce taiwaneza este a opta pe lista capilor de serie.
Mihaela Buzărnescu s-a mai aflat de două ori în sferturile de finală în 2018 și, de fiecare dată, s-a terminat cu bine. La Hobart și la Praga, Mihaela a ajuns în finală, dar a pierdut ambele trofee.Cele două sportive nu s-au mai duelat niciodată până azi.