Milsami Orhei, campioana en-titre, a surclasat sâmbătă pe Speranța Nisporeni, într-un meci din runda a cincea a campionatului Republicii Moldova.Artur Pătraș, fost jucător la Poli Timișoara, Gloria Buzău, Chiajna sau Urziceni, a deschis scorul în minotul 41.Apoi, pe final de meci, doi români au stabilit scorul final: Cornel Gheți (ex-Jiul, ASA Tg. Mureș ori CF Brăila) a marcat în minutul 85, Cristi Bud (fost la Gaz Metan, CFR Cluj sau Pandurii) - în 87.
În Belarus, Sergiu Neacșa, ultima dată la Viitorul, a marcat sâmbătă un super gol, primul pentru noua sa echipă, Dinamo Minsk, 1-0, în etapa a 16-a a campionatului. Românul a înscris unicul gol al meciului în minutul 12, șutând cu mult efect de la aproape 30 de metri. Balonul a fost și ușor deviat de un adversar și s-a dus aproape de vinclul porții oaspeților.
Dinamo ocupă locul doi în clasament, 36 de puncte, trei mai puține față de BATE.