In fata unui conglomerat multinational – la Thun joaca doi brazilieni, doi camerunezi, un portughez, un croat, un ceh, un italian si un sarb – “visiniii” s-au miscat bine.
Cu Sapunaru si Griffiths in prima garnitura, romanii au inceput in forta. In primul sfert de ora, Sapunaru a sutat pe langa din stanga careului mare, apoi Burdujan a trimis puternic de la 16 metri, dar portarul advers a retinut in doi timpi. Rapidistii au controlat in continuare ostilitatile, insa acelasi Burdujan a irosit o sansa importanta. Thun a avut la randu-i o ocazie, dar Minca l-a blocat in ultima clipa pe Leonardo.
In repriza a doua, pe fondul schimbarilor lui Razvan, jocul s-a echilibrat. Helvetii au prins curaj si doar Minca, autorul unei parade exceptionale, a tinut tabela imaculata. Feroviarii n-au mai contat in ofensiva, nereusind sa mai puna in pericol poarta adversa.
Autorul unor gafe memorabile in meciurile “triunghiularului” de la Yverdon, cand a gresit si in meciul cu localnicii, si in partida cu Sahtior, Minca a dat de data aceasta siguranta echipei. Accidentat, portarul Coman este in repaus de o saptamana.
Cei doi fosti “bancari”. Sapunaru, utilizat stoper stanga, a jucat foarte bine timp de 65-70 de minute excelente, apoi a scazut ritmul, iar Griffiths are inca probleme in a conlucra cu noii coechipieri.
Delegatia giulesteana va pleca in Franta, la Le Mans, imediat dupa meciul tur din Cupa UEFA cu Sliema Wanderers, care se va disputa la 13 iulie, la Bucuresti. Rapidistii vor ajunge in Hexagon la15 iulie, urmand sa dispute si un amical in compania echipei din prima liga franceza, Le Mans. Delegatia “alb-visiniilor” se afla momentan in Elvetia, intr-un stagiu de pregatire de unde va reveni maine. Meciul cu maltezii va fi transmis in direct de Pro TV, de la ora 20.30. La 22 iulie, giulestenii disputa Supercupa cu Steaua. Pana atunci, conducerea incearca sa transfere un atacant, fie Mazilu, fie brazilianul Junior, de la Tavria Simferopol.
Cum a jucat Rapidul: Minca – M. Constantin (46 N. Constantin), Maftei (53 Perja), Sapunaru – Badoi, N. Grigore (46 R. Stancu), E. Dica, I. Stancu – Buga (53 Vasilache), Burdujan (46 V. Negru), Griffiths (70 A. Petrescu). Antrenor: Razvan Lucescu.
Amicalele Rapidului
– 3-2 cu La Chaux de Fonds (E. Dica – 2, V. Negru)
– 1-2 cu Lille (E. Dica)
– 1-1 cu Yverdon (A. Petrescu)
– 2-3 cu Sahtior (Badoi – 2)
– 0-0 cu Thun
Meciurile cu Yverdon si Sahtior s-au desfasurat pe durata a 45 de minute.