Cu Victor Piţurcă pe banca tehnică, naţionala României a fost egalată de două ori de Ungaria în minutul 82. Culmea, ambele reuşite ale maghiarilor au venit în urma unor faze fixe!
Reprezentativa tricoloră s-a întors victorioasă de la Helsinki, unde a învins cu 2-0 Ungaria, şi ar fi putut avea 9 puncte după primele 3 meciuri disputate în Grupa F de calificare la Euro 2016, dacă n-ar fi remizat sâmbăta trecută, pe teren propriu, cu Ungaria. Golul maghiarilor a fost înscris în minutul 82, dintr-o lovitură liberă, de Dzsudzsak.
Culmea, pe 14 octombrie 1998, România a păţit la fel în confruntarea cu maghiarii! În partida găzduită de arena ”Nepstadion” din Budapesta, tricolorii - care erau pregătiţi atunci tot de Victor Piţurcă - au deschis scorul în minutul 50 prin Viorel Moldovan, dar au fost egalaţi cu 8 minute înainte de final, când Hrutka a transformat impecabil o lovitură liberă de la mare distanţă.
Dacă România ar fi câştigat partida de la sfârşitul săptămânii trecute cu Ungaria, Victor Piţurcă şi-ar fi putut rezilia contractul cu FRF fără să mai fi plătit nicio compensaţie financiară! Răzvan Burleanu, preşedintele federaţiei, l-ar fi lăsat pe Piţi să plece gratis, dacă tricolorii ar fi avut maximum de puncte în meciurile disputate până acum în preliminariile pentru Campionatul European din 2016.