Zenit are 28 de puncte, după 13 etape, iar Spartak Moscova 31 de puncte. Terek a urcat pe locul 3, cu 24 de puncte.

La Terek, Gicu Grozav a fost titular 72 de minute, iar Torje nu a făcut parte din lot.

Zenit a deschis scorul în minutul 10, prin slovacul Robert Mak, dar cecenii au revenit spectaculos și s-au impus grație dublei albanezului Bekim Balaj (34, 38). 

Trupa lui Il Luce a terminat meciul în 10 oameni, Neto fiind eliminat în minutul 90+2.

”Până la primul gol gazdele nu au făcut absolut nimic. Părea că jocul se desfășuară în favoarea noastră. Am făcut două greșeli mari, dar la faza celui de-al doilea gol a fost fault clar asupra lui Javi García, dar arbitrul nu a oprit jocul. Poate ca un egal ar fi fost mai echitabil, dacă avem în vedere faptul că fundașii adverși au atins de vreo două ori mingea cu mâna în careu. Arbitrul a decis să nu dea, e responsabilitatea lui”, a declarat Mircea Lucescu. Partida a fost oficiată de Sergey Karasev.

Pentru Mircea Lucescu este al doilea eșec suferit de când a preluat echipa Zenit Sankt Petersburg, primul l-a înregistrat în Cupa Rusiei, 0-4 cu Anzhi, pe 27 octombrie. 

În cele 20 de meciuri oficiale disputate în toate competițiile, Zenit are 14 victorii, patru egaluri și două înfrângeri.

Prima victorie, 1-0 cu Spartak Moscova, a coincis cu câștigarea Supercupei Rusiei.

În campionat are următoarea linie de clasament: 8 victorii, 4 egaluri, o înfrângere.

În Europa League, Zenit este pe primul loc în grupă cu maximum de puncte, 12, după patru etape:

4-3 cu Maccabi Tel Aviv (deplasare)

5-0 cu AZ Alkmaar (acasă)

2-1 cu Dundalk (deplasare)

2-1 cu  Dundalk (acasă)

Terek – Zenit 2-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.