Niculescu şi King au învins, în semifinale, cu scorul de 5-7, 7-6 (2), 10-5, după două ore şi două minute, cuplul Andreea Mitu/Patricia Maria Ţig.

În finală, Monica Niculescu şi Vania King vor întâlni învingătoarele partidei dintre perechea Cagla Buyukakcay/Aleksandra Krunici (Turcia/Serbia), cap de serie numărul 4, şi câştigătoarele meciului dintre cuplul chinez Yi-Fan Xu/Saisai Zheng, cap de serie numărul unu, şi perechea americană Nicole Gibbs/Alison Riske.

Pentru calificarea în finală la Shenzhen, Niculescu şi King vor primi 180 de puncte în clasamentul de dublu şi 9.222 de dolari, în timp ce Mitu şi Ţig vor încasa 4.951 de dolari şi 110 puncte WTA.

Perechea Horia Tecău/ Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul unu, s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Doha (Qatar), dotat cu premii în valoare totală de 1.283.855 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

Tecău şi Rojer au învins, în sferturile de finală, cu scorul de 6-1, 6-1, după 43 de minute, cuplul Teimuraz Gabaşvili/Albert Ramos-Vinolas (Rusia/Spania).

În semifinale, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer vor întâlni perechea Philipp Petzschner/Alexander Peya (Germania/Austria), cap de serie numărul 4, care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-4, de cuplul David Marrero/Andreas Seppi (Spania/Italia).

Pentru calificarea în semifinale la Doha, Tecău şi Rojer vor primi 90 de puncte în clasamentul de dublu şi un cec în valoare de 18.350 de dolari.

Anul trecut, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au început sezonul la Brisbane (Australia), unde au fost eliminaţi în primul tur.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.