Mergi direct la conținut »
Monica Niculescu și Su-Wei Hsieh au pierdut finala de dublu la Cincinnati
Tenis Libertatea > Sport > Tenis

Monica Niculescu și Su-Wei Hsieh au pierdut finala de dublu la Cincinnati

Monica Niculescu și Su-Wei Hsieh au pierdut finala de dublu la Cincinnati cu Yung-Jan Chan (Taiwan)/ Martina Hingis (Elveția), 4-6, 6-4, 10-7, duminică dimineață.

Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu și taiwaneza Su-Wei Hsieh a fost învinsă de favoritele numărul doi, Yung-Jan Chan (Taiwan)/Martina Hingis (Elveția), cu 4-6, 6-4, 10-7, sâmbătă, în finala probei de dublu a turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale în valoare de 2.536.154 dolari.

Niculescu și Hsieh s-au înclinat după o oră și 31 de minute și vor primi un cec de 75.575 dolari și 585 de puncte WTA.

Niculescu și Hsieh au mai făcut pereche anul acesta la Biel-Bienne (Elveția), unde au câștigat titlul.

Monica Niculescu rămâne cu opt titluri de dublu în palmares, câștigate în 2009 la Budapesta (alături de rusoaica Alisa Kleibanova), în 2012 la Hobart (alături de Irina Begu), în 2014 la Shenzhen și Hobart (ambele împreună cu Klara Koukalova), în 2016 la Shenzhen (alături de americanca Vania King), la Washington (cu Yanina Wickmayer) și New Haven (împreună cu indiana Sania Mirza), în 2017 la Biel Bienne (alături de taiwaneza Su-Wei Hsieh).

Monica a pierdut 16 finale de dublu, dintre care două anul acesta, la Wimbledon (alături de taiwaneza Hao-Ching Chan) și la Cincinnati (alături de Su-Wei Hsieh).

Duminică, de la ora 21,00 (ora României), Simona Halep o va înfrunta pe Garbine Muguruza (Spania), în finala de simplu a turneului de la Cincinnati.

Close
Închide
  Close