Al cincilea la rând, la mijlocul lunii august, iar primul număr 1 din istoria ATP își va uni destinele cu Ioana Simion, cu trei decenii mai tânără decât legendarul sportiv.
Nunta verii
La aproape jumătate de secol distanță de la prima căsătorie, în urmă cu 47 de ani, Ilie și Ioana, 43 de ani, vor avea o nuntă estivală de vis. Pe plajă! În Mamaia, în fața unui complex de apartamente de lux, acolo unde Ilie are o reședință, iar nașul de cununie va fi Viorel Păunescu, prieten vechi al tenismenului.
Mr. Nasty i-a oferit deja inelul alesei inimii lui, o bijuterie de 15.000 de euro! Invitați vor fi de 5 stele: Ion Țiriac, Gică Hagi, Nadia Comăneci, Simona Halep, Manssour Bahrami, Ioan și Victor Becali, Gigi Becali, Camelia Potec, Andrei Pavel, Florin Segărceanu și mulți alții.
Primul
Ilie a fost mereu altfel. Și non-comformist, și obraznic (n.red – ”Nasty” asta înseamnă în engleză, așa i-au zis americanii făcând un joc de cuvinte între nume și felul de a fi al lui). Cu lovituri de geniu, neliniar, dar bonom și nestăpânit, românul a obținut primul mare succes internațional în 1972 în SUA unde a câștigat turneul de la Forrest Hills.
Tot în acel an s-a impus alături de Țiriac la proba de dublu la Roma și la dublu mixt la Wimbledon, alături de Rosie Casals. 1973 a fost anul de grație al lui Ilie: a câștigat Roland Garros, cel mai important turneu pe zgură, fără să piardă niciun set! Apoi, s-a impus și în proba de dublu de la Wimbledon, alături de un alt teribilist, Jimmy Connors. A câștigat și turneul de la Roma, unde l-a învins în finală pe spaniolul Manuel Orantes, fiind desemnat primul lider mondial al clasamentului ATP.
Carieră de aplaudat
Ilie Năstase a câștigat 87 de turnee la simplu, dintre care 57 de turnee înregistrate de ATP și 55 la ”dublu”. A câștigat de 4 ori turneul Masters (1971, 1972, 1973 și 1975), US Open de două ori, French Open de două ori și Wimbledon-ul. A jucat 18 ani pentru echipa de Cupa Davis a României, câștigând 109 meciuri. Și numele românului apare în rândul celor 20 cei mai buni jucători de tenis din lume. De 4 ori a fost desemnat ”Cel mai bun sportiv român al anului”.
Numărul 1 mondial în clasamentul ATP a stat 40 de săptămâni, între 23 august 1973 – 2 iunie 1974. De 8 ori a fost în top 10. A primit ”Racheta de Aur” la New York în 1973. În 2005, revista ”Tennis Magazine” l-a plasat pe locul 28 in lista celor ”40 cei mai mari jucatori de tenis din ultimii 40 de ani”.