”Obiectivele mele la Petrolul sunt câştigarea titlului sau măcar clasarea pe locul 2 la finele campionatului, câştigarea Cupei României şi accederea în grupele cupelor europene, în sezonul următor. Consider că obiectivele sunt conforme cu valoarea echipei, cu brandul Petrolul. În lotul nostru pot surveni modificări. Uitaţi-vă şi la Real Madrid sau la alte echipe mari, chiar dacă au jucători buni în lot, mai aduc şi alţii.

Am avut o discuţie cu Adi Mutu la antrenamentul de dimineaţă şi voi mai avea şi o discuţie personală cu el. Mutu este în lot pentru meciul cu Steaua. Din păcate, ne confruntăm cu probleme mari înaintea acestei partide, accidentări, suspendări… Aş fi vrut să-i am în lot pe Teixeira şi pe Albin

Problemele legate de datoria de 50.000 de euro pe care clubul Petrolul o avea faţă de mine au fost rezolvate prin noul contract”, a declarat Gigi Mulţescu în cadrul conferinţei de presă în care a fost prezentat ca noul ”principal” al ”lupilor galbeni”.

”Decizia de a-l schimba pe Răzvan Lucescu cu Gigi Mulţescu a fost numai a mea, jucătorii nu au nicio implicare. Nu banii oferiţi noului antrenor au contat în numirea sa. Salariul lui Mulţescu este chiar mai mic de 8.000 de euro pe lună, cum s-a vehiculat”, a precizat şi Dan Capră, patronul clubului Petrolul.

Staff-ul lui Gigi Mulţescu va fi format din Daniel Timofte – antrenor secund, Yuksel Yesilova – preparator fizic, Cătălin Grigore şi Cătălin Mulţescu – antrenori cu portarii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.