Mulțumesc, Dănuț Lupu!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Aveam doar câteva zile la ”Evenimentul zilei”. Fugisem de-acasă cu banii de pâine, cântăream 50 de kilograme, cu tot cu sacoșă, și îmi căutam un rost. Visam să mă impun la ziarul care dădea ora exactă în România, să capăt legitimație de jurnalist, dar concurența era teribilă. Ca să fiu angajat, mi s-a transmis că trebuie să produc un articol cu adevărat istoric.Iar prilejul îl aveam. România se pregătea să plece la CM 1998 fără un uriaș: Dănuț Lupu, pe care selecționerul Anghel Iordănescu îl dăduse nejustificat la spate, ignorând realitatea că mijlocașul juca minunat la Rapid. Mi-am luat inima-n dinți și m-am dus la Pro Rapid. Mă simțeam ca și cum îmi programasem audiență la Dumnezeu! Divinizasem tot ce înseamna Dinamo 1989! În mintea mea de copil, nu a fost la fel de mare cât Mateuț, dar, cum altfel?, pe Lupu îl aveam la inimă! Eram fascinat, îndeobște, când bătea penalty-urile fără elan! Era modul lui de a persifla portarul.La Pro Rapid, l-am abordat în stilul care-i place, direct pe poartă. ”Dănuț, sunt nou la ziar, iar ca să mă angajeze, îmi trebuie un subiect tare”. Mi-a zis doar atât, evident, în scârbă: ”Urcă în mașină!”. Nu știam la ce să mă aștept din partea lui. Dar ce, parcă adversarii știau, când îl vedeau că se apropie de ei, cu mingea la picior?Felul flegmatic de a te trata nu era deloc o lipsă de respect, ci așa aborda el viața. N-a fost o cârciumă, ci ne-am oprit la o cofetărie din zona 1 Mai. ”Comandă ceva”, mi-a ordonat. Am cerut, speriat, un suc. El și-a luat mai mult. Atunci, am auzit prima dată celebra vorbă: ”Suc bei, suc joci!”. Dănuț nu se formaliza. Genial pe teren, n-avea floricele când trecea de gardul stadionului. Dădea cu barda! A ieșit un interviu pe cinste, în care Iordănescu a primit ceea ce aceste vremuri arată că merită omul aflat în subordinea directă a lui Gabi Oprea. La redacție, îmi era și teamă să-l scriu, eram convins că nu mă vor crede, că vor considera că l-am inventat. Dănuț îmi dăduse însă asigurări că nu-l va retracta a doua zi: ”Stai liniștit, eu nu ling acolo unde scuip!”. Peste timp, mi s-a spus că am fost angajat în urma interviului pe care mi l-a acordat Lupu! De-asta e prețios Lupu! Cu toate păcatele lui, nu trăiește fals și ne-a împărtășit și nouă adevărul lui.
N-am ținut strâns legătura cu Dănuț, avea lumea lui, dar ne-am tot intersectat. La un meci al Rapidului, de pe Giulești, am văzut meciul alături de el, din spatele unei porți. Îl ascultam cu gura căscată, era spumos: ”Ia uite ce echipă de «pușcării» au ăștia, nu e unul care să lovească mingea cu exteriorul!”. La o altă partidă, jucată de Rapid la Piatra-Neamț, cu Ceahlăul, l-am reîntâlnit în liftul hotelului în care era cazată echipa. Îi dădea ”indicații prețioase” colegului său de cameră, Mugur Bolohan: ”Du-te și ia două sticle cu vin de la bar!”. ”Bolo” era ud: ”Dănuțe, află nea Mircea și mă scoate din echipă!”. ”Du-te, mă, fă așa cum îți spun, rezolv eu cu nea Mircea!”. Nimeni nu-și permitea așa ceva la Rapid, unde mai erau Sabău, Rednic, Ganea, Șumudică, Pancu, Lobonț...Sigur, se pot spune multe, poate fi acuzat că nu a avut grijă de el, dar noi, cei care îi datorăm ceva, mult sau puțin, avem misiunea să avem grijă de el, cumva, acum. Altfel, despre ce anume este viața, dacă nu despre recunoștință?Nu m-am achitat față de Dănuț Lupu. Nu i-am spus niciodată că m-a ajutat să mă angajez. Acum, cât timp el agonizează pe un pat spital, sper să-mi ofere ocazia, promit că n-o voi irosi, să-i pot spune ”Mulțumesc, Dănuț Lupu!”.
