Nu cu mult timp în urmă, impresarul Victor Becali făcea dezvăluiri şocante despre atacantul naţionalei, Adrian Mutu, mai exact despre perioada în care starul naţionalei României juca la Chelsea, în Anglia. Era momentul în care “Briliantul” era dat afară de la londonezi, prin reziliere unilaterală a contractului, pentru consum de cocaină.3759-91829-13popescumutu.jpg

Printre persoanele care l-au ajutat atunci pe Adi să “scape” doar cu şapte luni de suspendare s-au numărat foştii internaţionali Dan Petrescu şi Gică Popescu. în acea perioadă, “Baciul” activa ca procurator şi era mâna dreaptă a fraţilor Victor şi Ioan Becali. Victor Becali a dezvăluit acum două săptămâni: “Mutu e un nerecunoscător, vorbea urât despre Gică Popescu: «Cine e ţăranul ăsta, unde a jucat el?». Și de Dan Petrescu zicea la fel. Și Dan Petrescu, şi Popescu au fost la Londra şi au vorbit pentru el când a avut probleme la Chelsea. Cei doi nu aveau nici o obligaţie. în schimb, el îi vorbea de rău”.

L-a sunat ca să se împace

Mutu a luat poziţie zilele trecute. Adi a trecut peste mândrie şi l-a sunat zilele trecute pe fostul căpitan al naţionalei: “Gică, să nu crezi ce s-a spus şi s-a scris! Nu te-am făcut niciodată ţăran, sunt invenţii de-alea lui Victor. Eu te apreciez şi îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut atunci pentru mine. Aşa ceva nu se uită”. “Briliantul” le-a explicat apropiaţilor că nu are nimic cu Gică: “Dacă el se lepăda de fraţii Becali, care mi-au devenit duşmani, semnam cu două mâini, fără să clipesc, contractul de impresariat cu el. Era un diplomat desăvârşit, plus că avea mii de relaţii în lumea fotbalului”. Aşa însă, Mutu a rupt raporturile cu firma din care făceau parte la acea vreme fraţii Becali şi Gică Popescu şi a parafat un angajament de reprezentare cu Alessandro Moggi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.