De Cătălin Apostol,

4331-232131-mutu.jpgPaolo Rodella, unul dintre avocaţii lui Mutu, şi Giovani Becali, impresarul atacantului, au declarat, miercuri, la finalul audierii de la Roma, că sunt şanse mari ca “Briliantul” să nu fie recidivist. Optimismul lor a fost contrazis de demersul procurorilor antidoping, care au solicitat clubului Chelsea actele precedentului caz de dopaj în care a fost implicat Mutu, în 2004. “Vom analiza cu atenţie primul dosar de dopaj. Teoretic, faptul că jucătorul a fost depistat pozitiv pentru a doua oară reprezintă o circumstanţă agravantă”, a declarat Ettore Torri, şeful Comisiei antidoping a Comitetului Olimpic.

Dacă va fi considerat recidivist, Adi riscă cel puţin un an de suspendare, la care s-ar putea adăuga 12 luni, ca urmare a neglijenţei de care a dat dovadă când a luat “Capsula de slăbit”, fără să-l consulte pe medicul Fiorentinei.

Verdictul, într-o lună

Sentinţa în noul caz de dopaj în care a fost implicat Adrian Mutu va fi pronunţată, cel mai probabil, la mijlocul lunii aprilie. Până atunci, avocaţii jucătorului vor încerca să demonstreze buna-credinţă a clientului lor, care nu a avut habar de existenţa sibutraminei în “Capsula de slăbit”. Impresarul Giovani Becali a declarat că se aşteaptă ca suspendarea “Briliantului” să nu depăşească 4 luni.

Englezii s-au mobilizat pe rețelele sociale și au aflat numele vinovatului. El este omul care a dezgustat toată Anglia!
GSP.RO

Englezii s-au mobilizat pe rețelele sociale și au aflat numele vinovatului. El este omul care a dezgustat toată Anglia!

Horoscop 10 decembrie 2019. Gemenii au parte de momente tensionate
HOROSCOP

Horoscop 10 decembrie 2019. Gemenii au parte de momente tensionate