Echipa naţională pleacă astăzi, la ora 16.50, în turneul de pregătire din Elveția, unde selecţionata antrenată de Victor Piturcă va disputa două partide amicale, cu Albania şi cu Algeria. În acest turneu au fost invitaţi şi toţi membrii Comitetului Executiv. Emilian Hulubei, reprezentantul AFAN în acest for, a fost singurul care a precizat că îşi plăteşte singur deplasarea, deoarece nu consideră normal să plece pe banii federaţiei.
Ştefan Stana, preşedintele de la ACS Berceni, reprezentantul Ligii a II-a în "guvernul FRF", n-a avut nicio strângere de inimă şi n-a refuzat gratuitatea. "E treaba lui Hulubei dacă a ales să-şi plătească deplasarea. Iniţial, eu n-am vrut să merg, dar, dacă e pe banii federaţiei...", a spus, foarte sincer, Ştefan Stana, în exclusivitate, pentru SportNews.ro.
Tricolorii vor juca pe 31 mai contra Albaniei (ora 20.00), iar pe 4 iunie împotriva Algeriei (21.30), echipă calificată la turneul final din Brazilia. Victor Piturcă a convocat pentru partidele din Elveţia un lot de 23 de jucători, în care se regăsesc mai multe surprize: 13 jucători din Liga I, unul din Liga a II-a şi mai mulţi "stranieri".
Astfel, la aceste amicale vor participa patru fotbalişti de la campioana României, Steaua (Ciprian Tătăruşanu, Mihai Pintilii, Cristian Tănase şi Alexandru Chipciu), trei de la câştigătoarea Cupei României - Astra Giurgiu (Silviu Lung jr., Valerică Găman şi Alexandru Măţel), trei de la FC Viitorul Constanţa (Cristian Manea, Florin Tănase şi Bogdan Mitrea), doi de la Dinamo (Dragoş Grigore şi Cosmin Matei) şi câte unul de la FC Braşov (Alexandru Mateiu) şi CSU Craiova (Bogdan Vătăjelu).
Stranierii chemaţi de Piţurcă sunt: Costel Pantilimon (Manchester City), Vlad Chiricheş (Tottenham), Răzvan Raţ (Rayo Vallecano), Alexandru Bourceanu (Trabzonspor), Costin Lazăr (PAOK), Bănel Nicoliţă (FC Nantes), Alexandru Maxim (Stuttgart), Ciprian Marica (Getafe) şi Raul Rusescu (Sporting Braga).
În turneul din Elveţia, Cristian Manea (Viitorul Constanța) poate stabili un nou record la naţionala României. Poate deveni cel mai tânăr debutant, constănţeanul având vârsta de 16 ani (este născut la 9 august 1997).