TRAGEDIA IERNII ÎN FOTBALUL ROMÂNESC / Fostul mare rapidist Nae Manea a glumit până în ultimele clipe: ^"Aveţi grijă de gagici!"

Comentează
Arhiva foto

Nicolae Manea nu şi-a pierdut simţul umorului, care l-a caracterizat toată viaţa, nici pe patul de moarte. Fosta glorie a Rapidului a fost răpus de cancer la ficat, după două luni de suferinţă.Nae Manea a fost unul dintre cele mai charismatice personaje din fotbalul românesc. În preajma lui era tot timpul veselie. Din septembrie, viaţa lui s-a schimbat însă dramatic. Era încă preşedinte la Rapid, când clepsidra a început dintr-o dată numărătoarea inversă.”În septembrie, s-a dus la un control medical la Spitalul Militar din Bucureşti. Tot zicea că nu se simte bine. Bănuia că are o răceală, transpira mult! Verdictul doctorilor a fost crunt: cancer la ficat! Era foarte afectat de faptul că noua conducere l-a dat afară de la Rapid. Se poate ca pe acest fond de stres să se fi declanşat boala. Nu-mi vine să cred, acum două luni eram împreună în cantonament cu Rapid”, a povestit pentru Libertatea fostul ofiţer de presă al Rapidului, Lucian Ionescu. Nae Manea nu şi-a pierdut simţul umorului nici după aflarea diagnosticului. ”Să aveți grijă de toate gacicile mele, că uite ce mi-au găsit ăştia!”, aşa le-a dat ”Mutu” prietenilor săi teribila veste.

Slăbise 28 de kilograme

Familia l-a dus pe Nicolae Manea la clinica din Nisa, la recomandarea lui Mircea Sandu, trecut şi el prin probleme asemănătoare. A început şedinţele de chimioterapie, dar după o săptămână le-a întrerupt pentru că organismul n-a suportat tratamentul. Slăbise 28 de kilograme. ”În ultima vreme se închisese în el. Nu mai voia să vadă pe nimeni, pentru că nu accepta să fie văzut altfel decât l-a cunoscut lumea”, povestesc apropiaţii lui Manea. Săptămâna trecută, Manea a fost externat şi adus acasă. ”Medicul oncolog le-a spus celor din familie că mai are de trăit o săptămână. Şi a murit chiar după şapte zile, la spital”, a dezvăluit o cunoştinţă. Corpul neînsufleţit va fi depus marţi la biserica Sf. Paraschiva, de pe ”Titulescu”, iar înmormântarea va fi joi, la cimitirul Străuleşti 2.

Manea (la minge), într-un meci din 1984 cu Steaua

Sandu crede că putea fi salvat

Mircea Sandu, fostul preşedinte al FRF, a dezvăluit pentru SportNews.ro că Nae Manea s-ar fi putut salva, dacă n-ar fi neglijat sfaturile medicilor: ”Anul trecut, pe vremea când era la Corona Braşov, lui Nae i s-a depistat un hemangiom la ficat (pată violacee care are o constituţie plată, proeminentă, rotundă sau de forma pânzei de păianjen). Medicii i-au recomandat să facă un RMN, dar, din păcate ,el a ignorat acest sfat. Putea fi salvat la ora asta”.

Carte post-mortem

Boala lui Nicolae Manea s-a declanşat imediat după ce a fost concediat de la Rapid. ”A primit 8.000 de euro, doar o parte din restanţele salariale de 30.000 de euro”, a mai spus un prieten de-al legendei giuleştene. Nae Manea avea de gând să-şi adune memoriile într-o carte, dar nu a mai apucat. Familia îi va îndeplini însă visul post-mortem. Ultima dorinţă: ”Salvaţi Rapidul de la retrogradare!”.

”Ce seamănă ăsta cu mine”

Nicolae Manea rămâne în memoria suporterilor şi a oamenilor de fotbal ca un tip vesel, spontan şi pus mereu pe glume. Poveştile sunt savuroase. Se spune că în tinereţe, soţia sa, Vichi, l-a aşteptat acasă cu o fotografie în mână, în care Nae Manea ţinea pe picior o femeie: ”I-a zi, Nae, cine e asta?”. După câteva secunde de uluială, fostul fotbalist a găsit o replică genială: ”Pff, ce bine seamănă ăsta cu mine, n-am văzut aşa ceva”. Lui Manea îi plăcea să se laude cu tehnica lui: ”Piciorul meu stâng este precum pana lui Eminescu”.

Rică Răducanu, șocat

Rică Răducanu a rămas şocat la aflarea veşti decesului lui Nicolae Manea. ”Nu pot să cred, s-a dus prea repede, la 60 de ani. Unii beau dero Alba menaj şi n-au nici pe dracu, iar alţii, care au fost şi sportivi şi au băut din când în când câte un pahar de şpriţ mor devreme. «Mutu», aşa cum îi spuneam noi lui Manea, pentru că era un mucalit, va rămâne mereu în inimile noastre. Îmi amintesc, că l-am adoptat repede când a venit în echipa de aur a Rapidului. Era tânăr şi avea viteză”, a spus fostul mare portar al Rapidului.

Ultimul tort

Nicolae Manea a împlinit 60 de ani pe 11 martie. Cei doi băieţii ai săi, Florin şi Costin, i-au comandat tatălui său un tort special, cu o imagine care îl înfăţişa pe Nae Manea în tricoul Rapidului. ”La mulţi ani, bubu Nae!!! Îţi dorim multă sănătate şi să ai multe clipe de bucurie lângă nepoţi. Te pupăm şi te iubim!”, era mesajul care a însoţit fotografia pe contul de socializare.

Nicolae Manea în tinereţe, cu băieţii săi, Costin şi Florin

Rapidist pur-sânge

Ca jucător, Nicolea Manea și-a legat cariera de Rapid, echipă la care a activat între 1973 și 1987 și cu care a cucerit Cupa, în 1975. A mai jucat la Steaua (1980) și Gloria Bistrița (1987-1990). Ca antrenor, a pregătit Rapidul în mai multe rânduri, obținând Cupa, în 1998, și campionatul, în 1999, în calitate de ”secund” al lui Mircea Lucescu. A mai pregătit echipele Ceahlăul, Gloria Bistrița, Corona Brașov, dar și naționala U 21 a României (2001 - 2005). Între ianuarie și octombrie 2014, Manea a ocupat funcția de președinte al FC Rapid.

CV Nicolae Manea 11 martie 1954 – 15 decembrie 2014

A jucat la: Rapid (1973-1980), Steaua (1981-1982), Rapid (1981-1987), Gloria Bistriţa (1987-1991).Are o selecţie la naţionala României (1976)A antrenat: Drobeta Tr. Severin, Unirea Dej, FC Bihor, Rapid, Ceahlăul, România U21, Gloria

Arhiva foto
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!