Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu (57 de ani), operat la colon şi la ficat, luni, într-o clinică privată din Nisa, Franţa, face tratament cu pastile care costă 1.000 de euro bucata. Alături de “Naşu” s-au aflat, permanent, soţia, Lise, dar şi fiica, Raluca, iar azi va fi vizitat şi de o delegaţie oficială a FRF.
Prietenii, dar şi duşmanii, sunt alături de preşedintele FRF, Mircea Sandu, care a suferit o operaţie la colon, dar şi la ficat, pentru extirparea unei tumori. “Naşu” a urmat mai multe tratamente diferite, dar până la urmă a ajuns pe masa de operaţie a unui spital din Nisa, Franţa. Acesta va face un tratament de chimioterapie ultraperformant, cu pastile de ultimă generaţie, produse în colaborare de Franţa şi America.
O astfel de pilulă costă 1.000 de euro. Produsul a fost prescris şi bolnavilor din România, dar a fost retras de pe piaţă din cauza preţului piperat. Mircea Sandu, care a depăşit momentele de tensiune, va primi ca pe un dar, mâine, o delegaţie oficială a FRF, condusă de Adalbert Kassai.
Va fi ca nou în două săptămâni
“Tata se simte bine, dar trebuie să mai stea în spital câteva zile. Sper să fie ca nou în două săptămâni. Nu are voie să facă nici un efort fizic. Va urma un regim strict şi din şase în şase luni va trebui să vină la control”, ne-a declarat Raluca, fiica preşedintelui FRF, care, peste trei luni, îi va oferi tatălui ei un cadou: îl va face bunic.