Dinamo pare a avea cea mai grea misiune dintre cele patru reprezentante ale României angrenate, astăzi, în meciurile din grupele Europa League. Dincolo de faptul că “roş-albii” vor evolua pe terenul celebrei Galatasaray, al cărei public creează o atmosferă infernală pe stadionul Ali Sami Yen, echipa lui Ion Marin e surclasată de turci în privinţa cotelor de piaţă ale posibililor titulari.

4193-193736-caseta1.jpg

Cei unsprezece jucători ai lui Dinamo valorează, împreună, 14,6 milioane de euro, adică de peste cinci ori mai puţin decât “ienicerii” olandezului Frank Rijkaard (76,3 milioane de euro). De fapt, titularii lui Galatasaray costă mai mult chiar şi decât cei ai lui Dinamo, Steaua, FC Timişoara şi CFR Cluj, luaţi la un loc (67,5 milioane de euro)!

În acest context, doar formaţia ardeleană are un avantaj în faţa adversarilor din această seară. Jucătorii lui Sparta Praga costă numai 11,9 milioane de euro, cu 4 milioane de euro mai puţin decât cei ai feroviarilor clujeni.

4193-193737-caseta2.jpg

În rest, înfrângeri pe linie: Steaua e surclasată de Fenerbahce (16,6 milioane de euro, respectiv 67,5 milioane de euro), iar Timişoara este depăşită clar de Anderlecht (20,4 milioane de euro, respectiv 44,2 milioane de euro).

4193-193739-caseta3.jpg

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.