Romania – Franta 0-1 dupa primul meci al zilei in Cupa Davis. Victor Hanescu si Richard Gasquet au deschis balul in fata unei sali sibiene cu multe locuri goale, din cauza politicii defectuoase de impartire a biletelor. ‘Tricolorul’ a etalat cel mai bun tenis al sau din ultima vreme, insa n-a fost de ajuns pentru victorie.
Fara sa aiba parte de o sustinere deosebita din tribuna, ‘Hane’ a trebuit sa trezeasca singur arena.
A aprins artificiile din start, a castigat prima minge, a facut un break si avea 2-0 dupa patru minute din setul inaugural. Visam prea devreme. Gasquet, nr. 7 in ierarhia mondiala, a recuperat insa la foc automat.
S-a jucat pe un fir de ata pana la tie-break, cu observatia ca romanul nu avea probleme in momentul in care primul sau serviciu exploda in terenul francezului. Mai viclean, mai rabdator si mai precis insa, ‘cocosul’ a castigat lupta cu inimile romanilor si cea de departajare cu Victor: 7-6 si 1-0 dupa aproape o ora. Rapus tarziu in primul act, Victor a vandut repede un break, de 1-2, in setul secund. Si-a purtat permanent povara dupa el, cu toate eforturile supraomenesti de a recupera: 4-6!
Richard, inima de leu, parca era mai bun, chiar daca sufletul ne dicta altceva. Victor al nostru a tras de el, a gasit uneori diagonale geniale, a venit la fileu cand trebuia, n-a gresit exagerat, dar n-a lovit niciodata decisiv. Gasquet i-a mai suflat un break romanului, al treilea, si a inchis tabela cu un 7-5. Trecusera 2 ore si 44 de minute. Visasem prea devreme?
Romania – Franta 0-2
Cupa Davis, turul I
Victor Hanescu – Richard Gasquet 6-7 (5-7), 4-6, 5-7
Andrei Pavel – Jo Wilfred Tsonga 7-6, 4-6, 4-6, 4-6
Azi: Mergea/Tecau – Arnaud Clement/ Michael Llodra
Maine: Pavel – Gasquet
Hanescu – Tsonga