Dupa o cercetare preliminara, Comisia de Disciplina a UEFA a decis ca nu sunt date pentru a deschide o ancheta pe marginea meciului Steaua – Dinamo Kiev.
Saptamana trecuta, presa ucraineana a aruncat “bomba”! Preluand zvonuri furnizate de portalul “champion”, jurnalul “Gazeta de Ucraina” a lansat acuzatia ca oficiali ai Stelei ar fi ”rasplatit” prestatia brigazii cehe conduse de Jaroslav Jara, care a oficiat la meciul cu Dinamo Kiev, din Liga Campionilor, cu suma de 200.000 de euro.
Meciul din Ghencea, din penultima runda a Champions League, s-a incheiat 1-1, rezultat ce a consfintit calificarea Stelei in “saisprezecimile” Cupei UEFA.
Jurnalistii din Kiev au folosit in articolele lor simple zvonuri, neverificate, provenite probabil din Romania, motiv pentru care au si fost actionati in instanta de clubul roman.
Imediat dupa ce ziarele ucrainene au relatat despre acest presupus caz, Comisia de Disciplina a UEFA s-a autosesizat si a declansat o cercetare preliminara. Fara rezultat insa, oficialii de la Nyon considerand, finalmente, ca “mita” oferita de stelisti “este numai de speculatie”. De altfel, purtatorul de cuvant al forului care conduce fotbalul european a confirmat ca, la acest moment, pe masa de lucru a UEFA se mai afla doar cazul jocului Belgia – Polonia, din preliminariile Euro 2008.