Nicolae Stanciu i-a cucerit deja pe cei de la Sparta Praga. Joi, el a debutat perfect, cu două pase decisive în meciul câştigat, scor 3-0, cu Loko Vltavin. De evoluţia lui Stanciu a fost încântat şi antrenorul echipei, Andrea Stramaccioni.

Sparta Praga a câştigat clar partida amicală cu Vltavin, scor 3-0. Stanciu a jucat pe toată perioada reprizei secunde. Mijlocaşul român a purtat banderola de căpitan şi a mai trimis un şut frumos, care a lovit bara.

În minutul 89, Sparta Praga a înscris pentru 2-0 prin Ben Haim, assistul venind de la Stanciu, care a demonstrat o viziune excelentă asupra jocului. În minutul 90, acelaşi Ben Haim a dat golul de 3-0, tot din pasa lui Stanciu.

„Îl ştim cu toţii pe Nicolae. E un jucător creativ, de calitate. A fost debutul lui şi mă bucur că şi-a demonstrat calităţile în faţa fanilor. Desigur, trebuie să se adapteze şi să îşi cunoască mai bine noii coechipieri. Suntem foarte bucuroşi că este alături de noi”, a declarat antrenorul italian Andrea Stramaccioni.

Conform tradiţiei clubului ceh, mijlocaşul ofensiv transferat de la Anderlecht a fost căpitanul echipei, la primul său meci.

La finalul partidei, Stanciu a ţinut să le facă o surpriză fanilor. După ce a auzit mai mulţi oameni care îi strigau numele în afara stadionului, fostul stelist ieşit din incinta stadionului pentru a-i saluta. Fotbalistul român a petrecut apoi aproape un sfert de ora în compania fanilor, a făcut poze şi a dat autografe. Fanii au fost impresionaţi de gestul său şi l-au aplaudat la plecare.

Nicuşor Stanciu a devenit cel mai scump jucător cumpărat de un club ceh. Anderlecht a primit 7,5 milioane de euro, plus 15% din viitorul transfer al lui Stanciu. Românul a semnat un contract valabil 3 ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.