Daniel Niculae, aflat în Franţa, la echipa sa de club, Auxerre, a refuzat dialogul direct. Bombardat de mesaje, “Nico” ne-a răspuns, într-un final, printr-un SMS edificator: “N-am ce să vorbesc despre profanarea mormântului. Sper doar ca poliţia să-şi facă treaba şi să-i prindă pe hoţi. Să le taie mâinile!”. Sătenii din Joiţa, judeţul Giurgiu, erau, ieri, bulversaţi de acest eveniment macabru. În faţa unei case scunde, cu gardul vopsit în alb şi vişiniu, o bătrână se deplasează cu ajutorul unui cadru, iar din spatele ochelarilor cu dioptrii mari, lacrimile o podidesc.
Au mai rămas doar oasele
Este tanti Ioana, bunica lui Daniel Niculae, care suferă de un an şi jumătate, de când şi-a pierdut fiul, însă acum durerea a devenit şi mai mare. “L-am luat pe Ion (n.r. – tatăl fotbalistului) şi l-am crescut de la cinci luni, de la un om care avea copii mulţi. Bărbatul meu e mort şi el de 40 de ani, suferea de diabet. Săracul băiat, nici pe lumea cealaltă nu are linişte. Abia mă mai potolisem după ce murise el, acum mi-au zgândărit iar supărarea”, ni se plânge bunica fotbalistului. “I-au luat tot, maică! Telefonul, ceasul, ce avea pe degete, bani, i-au rupt şi mâinile… Oasele i-au mai rămas. Amărăsc şi jelesc, maică, nu avem ce face…”, a îngăimat, cu greutate, bătrâna.
Doi cerşetori, printre suspecţi
Ioniţă Ioana, femeia care îl ajută pe preotul din sat la treburile bisericii, spune că poliţia are deja o variantă pentru sacrilegiul petrecut: “Sâmbătă dimineaţă, două fetiţe ne-au anunţat că au fost sparte nişte morminte. Cred că erau mai multe persoane, deoarece un singur om nu putea muta placa grea de marmură. Poliţia îi suspectează pe doi cerşetori din Săbăreni”.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!