Accidentarea gravă suferită de Cristi Chivu pe 6 ianuarie, în timpul meciului Chievo – Inter Milano, şi intervenţia chirurgicală de urgenţă care i-a urmat atrag după sine o serie de consecinţe deloc plăcute. Printre acestea se numără şi creşterea gradului de irascibilitate a fundaşului român.
O recidivă ar produce complicaţii mari
“În cazul unui pacient care a avut un traumatism cranian precum cel al lui Chivu, medicaţia e normală. Sunt suficiente un banal analgezic, în cazul apariţiei durerilor de cap, şi un somnifer, eventual. Asta deoarece persoanele care au suferit lovituri puternice în zona capului pot avea accese de irascibilitate mai des decât în mod obişnuit”, a declarat pentru Libertatea Jean Ciurea, medic primar neurochirurg la Spitalul “Bagdasar-Arseni” din Bucureşti.
Potrivit acestuia, Chivu ar putea avea probleme infinit mai mari în cazul în care se va lovi din nou serios în partea dreaptă a capului. “Ideal ar fi să nu se mai lovească niciodată în zona în care a fost operat, pentru că recidivele pot duce la instalarea encefalopatiei traumatice.
De aceasta suferă mai ales boxerii. Este cazul lui Cassius Clay, care uită de la mână până la gură şi se manifestă potrivit expresiei «a fi bătut în cap»”, a mai spus doctorul Jean Ciurea.
Mai bine fără alcool
Neurochirurgul Jean Ciurea îi recomandă lui Chivu să renunţe definitiv la consumul de băuturi alcoolice, pentru a nu risca să facă crize de epilepsie: “Dacă ai avut o operaţie la cap, aşa cum a avut Cristi, e indicat să renunţi la băutură cel puţin doi ani, dar şi mai bine ar fi s-o faci definitiv, pentru că alcoolul creşte considerabil riscul apariţiei crizelor de epilepsie”.