Nu ne place la Euro

Comentează

Lucru cert, Romania nu se simte in largul ei la turneele finale de Campionat European. In cele patru participari, tricolorii n-au reusit decat o victorie, si aia din penalty, obtinuta in ultimul minut de joc!

Patru remize pe post de mari realizari

Evolutia modesta a Romaniei de la Euro 2008 se inscrie in 'traditia' deja impamantenita de a nu face mare branza la turneele finale continentale. Tricolorii au parut mereu complexati de adversarele din grupa, cu o exceptie, CE 2000, dar si atunci Romania s-a calificat cu mari emotii, dupa o victorie realizata in ultimul minut al meciului cu Anglia, dintr-o lovitura de pedeapsa transformata de Ganea. In rest, ne-am multumit cu putin, mai precis, cu cate o 'amarata' de remiza, considerata la timpul respectiv, o mare realizare. Astfel, egalul cu Spania de la Euro 1984 a fost unul eroic, cel cu o Germania de la CE 2000 la fel, chiar daca cele doua adversare intalnite erau intr-o vizibila cadere. Asta ca sa nu mai vorbim de Euro 1996, cand eram la un pas de fericire ca egalasem, la un moment dat, Spania! Si asta in-tr-un meci fara miza. La fel ca si generatiile precedente, cea a lui Mutu, Chivu si Lobont si-a arogat meritul unor egaluri 'istorice' cu Franta, vicecampioana lumii, si Italia, campioana mondiala. Dar fara vreo finalitate, pentru ca Olanda B ne-a rapit dreptul de a fi mai altfel decat am fost. Adica, modesti si mereu multumiti cu putin.

O singura data am intors scorul

Lipsa de determinare din meciurile de la turneele finale ale competitiei de pe 'Batranul Continent' se vede si dupa faptul ca mereu ne-am resemnat, acceptand statutul de echipa din esalonul 2. O singura data, in deja celebra victorie cu Anglia de la Euro 2000, am reusit sa intoarcem rezultatul, dupa ce am fost condusi pe tabela. In celelalte cazuri, ori de cate ori adversarii nostri au deschis primii scorul, Romania a pierdut.

Bilantul nostru la CE

Romania a disputat pana in prezent 13 meciuri in faza finala a Campionatelor Europene. Bilantul este unul cu indulgenta modest, tricolorii reusind doar o victorie si patru remize. Restul de opt partide s-au incheiat cu victoria adversarelor noastre. Este adevarat, doar Italia (2000) si Olanda (2008) ne-au batut la doua goluri diferenta, dar acest lucru reprezinta pentru noi doar o palida consolare. 

Romania 13 1 4 8 8-17





Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15:16
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
14:30
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
MONDEN
Liam Neeson și Stella Stocker FOTO: Profimedia
16:05
Liam Neeson, surprins ținându-se de mână cu Stella Stocker pe covorul roșu. Au jucat împreună în trei filme
Nick Radoi și Madalina Apostol formau un cuplu de mai mulți ani
15:40
Nick Rădoi, primele declarații după ce s-a întors în România pentru înmormântarea Madalinei Apostol. „De fiecare dată când își revenea, îi părea rău”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
16:13
Prima reacție a lui Ilie Bolojan după violențele din timpul protestului din Piața Victoriei. Soluțiile propuse de Guvern pentru problemele fermierilor
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), încruntat, face o declarație de presă în timp ce se îndreaptă spre Palatul Cotroceni pentru a-și depune demisia din funcția de prim-ministru la președintele României, 5 mai 2025.
15:00
Guvernul Ciolacu a scos 1,6 miliarde de lei din Fondul de urgență ca să acopere gaura de la pensii, arată raportul Curții de Conturi
Ultimele știri
16:33
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
16:31
Un bărbat a crezut timp de trei ani că are o relație cu Céline Dion. Cum a fost înșelat de escroci cu peste 10.000 de euro
LiveText
06:43
Violențe la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene / Toate arterele rutiere care duc către Piața Victoriei sunt restricționate / Reacția premierului Ilie Bolojan
16:30
Anunț istoric al Pentagonului: armele secrete lansate deja de SUA pe orbita Pământului și viitorul războiului spațial
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
O văduvă a făcut o descoperire uluitoare în propria casă o comoară de aur ascunsă într-o cutie veche de biscuiți.Sursă foto: Lay'sAuctioneersBNPS.
16:05
O văduvă a găsit o comoară într-o cutie veche de biscuiți. Ce ascunsese soțul ei în urmă cu 50 de ani
O pictură vândută cu peste 200.000 de euro la licitație fusese cumpărată cu 86 de euro. Sursă foto: X/End3of6Days9 (Helen) 🇺🇸.
15:27
O pictură cumpărată cu doar 86 de euro de o femeie în urmă cu 60 de ani a fost vândută la licitație cu peste 200.000 de euro
Un aranjament de citrice, bicarbonat, oțet, perii din lemn și o lavetă pe o suprafață de bucătărie.
14:53
Cum să scapi de mirosurile neplăcute din bucătărie folosind doar ce ai prin casă
Patru bărbați pozează lângă un ton de 160 de kilograme la festivalul TunIstra din Croația
14:42
Captură spectaculoasă în Croația: un ton roșu de peste 160 de kilograme, doborât după 36 de minute de luptă
O navă de expediție înaintează pe o cale navigabilă îngustă, înconjurată de munți abrupti acoperiți de zăpadă și stânci golașe
14:37
Turiștii români vor putea merge în croaziere polare în Antarctica și Groenlanda, începând de anul viitor. Afacerea de 1.000.000 de euro anunțată de o companie românească
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Târgul Național al Mierii
Reportaj
14:30
De ce nu se strică mierea? Secretul din borcan, dezvăluit de apicultori la Târgul Național al Mierii: „Asta o să fac mereu”
Angajaţi ai unor magazine din mai multe judeţe, care utilizează staţii de plată self-pay pentru plăţi de facturi, taxe sau rate, au fost ţinta unei escrocherii ingenioase.  Sursă foto Shutterstock
14:14
Angajați ai magazinelor, înșelați prin metoda „reviziei tehnice”. Banii din aparatele self-pay, transferați către conturi de jocuri de noroc
Cotele Dunării au scăzut semnificativ în septembrie, ajungând sub nivelul din luna precedentă. Sursă foto Shutterstock
13:00
Nivelul Dunării a scăzut dramatic, dar dragarea a fost oprită la Cernavodă din cauza birocrației: contractul a expirat și e nevoie de o nouă Hotărâre de Guvern
Schiță traseu
Exclusiv
13:00
Proiectul uriaș readus pe masa Europei de oamenii de afaceri din Iași: o „autostradă” de 2.000 km între Marea Neagră și Marea Baltică
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!