Craiova vrea să îşi schimbe stadionul, să înlocuiască bătrâna arenă "Ion Oblemenco" cu o arenă ultramodernă, dar autorităţile locale s-au lovit de o problemă inedită.Oltenii s-au decis să dărâme arena unde "Craiova Maxima" a scris istorie, dar nu s-a găsit nici o firmă care să se ocupe de demolarea stadionului "Ion Oblemenco".
"Am crezut că putem face demolarea doar cu RAADPFL dar am realizat că este imposibil pentru că avem doar şapte basculante la regie şi nu terminăm în timp scurt. Demolarea stadionului a cam început. S-au scos primele scaune. Din calculele noastre ne-am dat seama că este imposibil pentreu că ai nevoie de 14.000 de drumuri ale basculantelor încărcate cu pământ. Vom avea o procedură de licitaţie pentru demolarea stadionului, acum RAADPFL realizează o licitaţie pentru demolarea spaţiului unde se va realiza cartierul de locuinţe”, a declarat Olguţa Vasilescu, potrivit micapi.ro. Primarul Craiovei va prezenta proiectul noului stadion, joi la ora 14:00. Până când noul stadion va fi gata, CS U va evolua pe stadionul echipei Extensiv, din parcul "Romanescu".