“Feroviarii” au pierdut ieri ultimul amical din stagiul de pregatire din Elvetia, de la Crans Montana, fiind invinsi de FC Zürich, ultima campioana helveta, cu 2-0.


Zürich a cucerit de o maniera incredibila ultimul titlu in Elvetia. Romanul Filipescu a marcat golul egalarii la Basel (2-2), in prelungiri, echipa lui devenind astfel campioana. Meciul s-a incheiat cu o bataie generala, cu “Felipe” protagonist. Intre timp, stoperul a plecat la Duisburg, in liga a doua germana, dar FC Zürich e la fel de redutabila.
Profitand de oboseala acumulata de echipa lui Razvan Lucescu intr-un stagiu extenuant, helvetii au dominat autoritar. Rafael si Pouga, in minutele 21, respectiv 36 au ratat sanse imense, doar interventiile portarulului Mihai Minca salvand formatia “visinie”.


Daca la pauza a fost remiza alba, Zürich si-a concretizat presiunea in partea secunda. Rafael (64) si Dzemaili (86) au scris 2-0 pe tabela.


Cele mai mari ocazii ale vicecampionilor Romaniei, care revin astazi in tara, le-au avut Mugurel Buga si Lucian Burdujan, insa fara nici un rezultat pe tabela de scor.


Noua achizitie, atacantul Ryan Griffiths, a fost inlocuit inca din prima repriza, dupa ce a primit o lovitura de la un adversar, acuzand dureri la spate.


Moldovan, ofertat de Cadiz


Gruparea Cadiz, din liga a doua spaniola, este interesata de serviciile atacantului Viorel Moldovan (foto), a scris ieri editia on-line a cotidianului “Marca”. Publicatia citata noteaza ca Moldovan, care a acumulat 70 de prezente in echipa nationala a Romaniei, nu este singurul roman de pe lista celor de la Cadiz si ca acesta “doreste sa paraseasca Steaua”, desi fotbalistul a evoluat ultima oara la Rapid, in returul sezonului 2005/2006. Moldovan are o oferta de transfer si de la Brest (Franta 2).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.